De Jong vrea să se retragă de la Milan! Marele derby cu Juventus este la Digi Sport
18.09.2014, 19:58La 29 de ani, Nigel De Jong traversează o perioadă foarte bună în tricoul lui AC Milan. În etapa trecută, internaționalul olandez a înscris primul gol al sezonului în Serie A.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mijlocașul a luat o acțiune pe cont propriu după eroarea lui Cassano și l-a învins apoi pe Mirante, în meciul nebun pe care Milan l-a câștigat în fața Parmei (5-4 VIDEO AICI), transmis de Digi Sport.
VIDEO Golul lui De Jong
Om de bază și la echipa națională, De Jong este hotărât acum să se retragă de la AC Milan, după ce în cariera sa a mai evoluat doar pentru trei echipe, lăsând o impresie foarte bună la Ajax, Hamburger SV, dar și în Premier League, la Manchester City.
În această vară, De Jong a fost pe lista lui Louis Van Gaal la Manchester United, însă olandezul a ales în cele din urmă să continue în Serie A.
"Vreau să rămân la Milan și chiar să-mi închei cariera aici. Știu că Milan a luat legătura cu agentul meu în privința unui nou contract și o întâlnire va fi săptămâna viitoare", a spus De Jong, sub contract cu italienii până în iunie 2015.
Mijlocașul olandez a vorbit și despre marele derby cu Juventus, programat sâmbătă, de la ora 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și cu faze video ÎN TIMP REAL pe digisport.ro și m.digisport.ro.
"Trebuie să fim concentrați pentru următorul meci. Juve a cucerit ultimele trei titluri, iar împotriva lui Malmo au arătat un joc solid. Pentru a avea șanse la o victorie, este clar că trebuie să luptăm din primul minut. Suntem un club cu o istorie și o tradiție extraordinare. Dacă nu putem termina pe primul loc, atunci nu trebuie să lipsim de pe podium", a afirmat De Jong.
78 de meciuri a bifat De Jong la naționala Olandei
Etichete: milan - parma , de jong milan , de jong retragere , de jong gol parma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...