Video Cum l-a descris Antonio Conte pe Romelu Lukaku după ce belgianul a marcat golul 300 al carierei
articol scris de Digi Sport15.02.2021, 10:10
Belgianul Romelu Lukaku a reușit aseară să înscrie golul 300 al carierei în victoria obținută de echipa sa, Inter Milano, scor 3-1 cu Lazio, în etapa a 22-a din Serie A, meci transmis ÎN DIRECT de Digi Sport.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Vârful echipei lui Antonio Conte a deschis scorul în minutul 22, din penalty, reușită care a coincis cu golul 299 din carieră, apoi a punctat pentru 2-0 pe finalul primei reprize, urcându-și totalul golurilor la borna 300.
Milinkovic-Savic a redus din diferență pentru gruparea lui Simone Inzaghi, dar Lautaro Martinez a stabilit scorul final, după o fază lucrată de Romelu Lukaku, omul meciului.
Lukaku, golul 300 al carierei. Cum a comentat Antonio Conte
Lukaku (27 de ani) a izbutit prin dubla de aseară să ajungă la 56 de goluri înscrise pentru Inter în toate competițiile, în doar 80 de partide jucate de la venirea sa în Italia, de la Manchester United.
"Mulți au început să-l critice după meciul cu Milan din Coppa Italia, dar Romelu și-a arătat clasa. Avem nevoie de Romelu, avem nevoie de pasiunea și de determinarea sa", a declarat, la finalul meciului, Antonio Conte.
După acest succes, echipa lui Antonio Conte a revenit pe primul loc, cu un punct peste rivala AC Milan, în timp ce Lazio e pe locul 7, în afara locurilor care duc în cupele europene.
- 90 de milioane de euro valorează Lukaku, potrivit transfermarkt
- Lukaku mai are contract cu Inter până în iunie 2024
- 57 de goluri în 89 de selecții în națională a marcat atacantul belgian
VIDEO Rezumatul partidei Inter - Lazio 3-1
Etichete: inter milano , romelu lukaku , lukaku 300 de goluri , antonio conte - lukaku
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...