Condamnare la un an de închisoare şi un milion de euro despăgubiri pentru moartea unui fotbalist
articol scris de Digi Sport03.05.2021, 15:19
Medicul Giorgio Galanti a fost condamnat la o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare pentru omucidere involuntară după decesul lui Davide Astori.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
La un an distanţă de la tragedie, procurorii au descoperit că la dosarul medical al lui Astori fusese depus un certificat medical fals.
De asemenea, familia lui Astori trebuie să primească o despăgubire de un milion de euro.
Davide Astori, internaţionalul italian al Fiorentinei, suferea de o anomalie cardiacă nedetectată şi a decedat la vârsta de 31 de ani, în somn, în noaptea de 3 spre 4 martie 2018.
Medicul Giorgio Galanti, un an de închisoare cu suspendare şi despăgubiri de un milion de euro pentru moartea lui Davide Astori
Astori a decedat într-o cameră de hotel din Udine unde Fiorentina, echipă al cărei căpitan era, urma să dispute un meci de campionat. Moartea sa a generat o imensă emoţie în Italia, el fiind şi unul din componenţii echipei naţionale.
Medicul în cauză a fost condamnat şi la plata unor despăgubiri de un milion de euro către familie. Giorgio Galanti era la acea vreme responsabilul departamentului de medicină sportivă de la spitalul Careggi din Florenţa. El a fost ultimul care şi-a dat acordul pentru practicarea sportului profesionist de către Davide Astori, în vara lui 2017, cu şapte luni înainte de decesul fotbalistului.
Parchetul, care ceruse o pedeapsă de 18 luni de închisoare pentru omucidere involuntară, a considerat în rechizitoriul său că medicul trebuia să efectueze examene suplimentare pentru a încerca să depisteze o maladie cardiacă, ţinând cont de rezultatele testelor de efort.
Conform raportului de autopsie, Davide Astori ar fi murit din cauza unei tahiaritmii, o accelerare anormală a ritmului cardiac.
Avocatul medicului a anunţat că va înainta recurs, anunţă Agerpres.
Etichete: davide astori , giorgio galanti , condamnare proces davide astori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...