Chivu: "Am găsit o soluţie" / Şefii lui Inter: "Aşteptăm operaţia şi vom lua o decizie"
07.02.2014, 11:28Șefii lui Internazionale Milano nu se grăbesc să ia o decizie cu privire la viitorul lui Cristian Chivu (33 de ani), după ce fundașul român a anunțat că se va opera și pentru a treia oară la degetul mare de la piciorul drept (DETALII AICI).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"M-am întâlnit cu cei din conducerea clubului, am vorbit despre viitorul meu și am găsit împreună o soluție pe care o voi face publică în curând.", scria Chivu, în urmă cu două zile, pe Twitter.
De intervenția chirurgicală care va fi efectuată la Miami (SUA) ține și cariera românului, mai ales că a avut deja o operație greșită la acel deget, care i-au prelungit cu câteva luni absența și suferința. Directorul sportiv Piero Ausilio este reținut în declarații. Oficialul a precizat că Inter așteaptă operația lui Chivu, al cărui contract expiră la finalul actualului sezon.
"În fiecare zi păstrăm legătura cu jucătorii. Așteptăm această ultimă intervenție chirurgicală, apoi vom decide în liniște.", a spus Piero Ausilio, potrivit italienilor de la SkySport24.
Etichete: internazionale milano chivu , cristian chivu se opereaza , ausilio inter chivu , situatie chivu operatie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...