Ce au scris italienii despre Mihai Popa, care a fost rezervă pentru Torino în primele 4 etape din Serie A
articol scris de Digi Sport07.09.2023, 13:51
Mihai Popa (22 de ani) a ajuns la Torino, formație din primul eșalon al fotbalului italian, liber de contract, după ce contractul acestuia cu FC Voluntari a expirat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Însă, goalkeeperul român a fost lăsat pe banca de rezerve de antrenorul Ivan Juric (48 de ani) în primele 4 runde din noul sezon de Serie A și, astfel, nu a evoluat în niciun minut pentru torinezi.
”Trebuie să se acomodeze”
Jurnaliștii italieni de la publicația Torino Granata au susținut că Mihai Popa va mai sta un timp pe banca de rezerve, întrucât românul încă trebuie să se acomodeze la Serie A.
”E mult potențial în această echipă a lui Torino. Avem tineri care vor crește: Gemello, Popa, Zima, Sazonov, N’Guessan, Soppy, Gineitis și Seck.
Noutățile Popa și Sazonov încă trebuie să se acomodeze cu fotbalul italian, iar pauza pentru meciurile echipelor naționale va ajuta cu siguranță la integrarea lor”, au scris italienii de la Torino Granata.
Mihai Popa, încrezător în forțele proprii
Înainte de a semna cu Torino, Mihai Popa a susținut că se simte pregătit să facă acest pas și că transferul de la Voluntari direct în Serie A marchează un moment important în cariera sa.
”Eu cred că sunt pregătit, am jucat două sezoane meci de meci la Voluntari. Am făcut-o destul de bine și cred că sunt pregătit.
E un pas foarte mare să ajung de la Voluntari în Serie A”, a transmis la acea vreme Mihai Popa.
În sezonul recent încheiat, Popa a evoluat în 38 de meciuri pentru FC Voluntari.
- un milion de euro este cota de piață a lui Mihai Popa, potrivit transfermarkt.com
Etichete: serie a , torino , mihai popa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...