Video ”Când nu ai bilet și ești disperat să vezi meciul”. Imaginile postate de Jose Mourinho au devenit virale
articol scris de Digi Sport26.10.2021, 18:19
După rușinea istorică din Conference League, 1-6 cu Bodo/Glimt, AS Roma, formația pregătită de Jose Mourinho (58 de ani), a remizat pe teren propriu în Serie A, 0-0 în compania lui Napoli.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Portughezul nu a încheiat meciul pe bancă. În minutul 81 al jocului de pe Olimpico, ”The Special One” a văzut al doilea cartonaș galben pentru că a gesticulat nervos spre centralul Davide Massa și a fost trimis în tribune. Mourinho s-a conformat și a părăsit terenul, însă imaginile publicate chiar de el, în care se urca pe gard pentru a le da indicații elevilor săi, au făcut încojurul lumii.
Jose Mourinho, pe garduri ca un ultras după ce a fost eliminat în AS Roma - Napoli
”Când nu ai bilet și ești disperat să vezi un meci bun de fotbal”, a fost descrierea lui Jose Mourinho a video-ului care a adunat peste 725 de mii de vizualizări în doar două ore.
La conferința de presă de la finalul duelului cu Napoli, antrenorul lusitan nu a vrut să atace decizia arbitrului, cel mai probabil de frica unei suspendări și mai mari, și s-a limitat la a spune că, deși a gesticulat nervos, nu a spus nimic la adresa sa.
"A fost un meci intens, am văzut jucători obosiți. Am avut șansele noastre, a fost și o partidă unică prin prisma celor două cartonașe roșii arătate antrenorilor. M-a nemulțumit o decizie a arbitrului, dar nu i-am spus nici măcar un cuvânt. Nimeni nu pleacă acasă fericit, ambii antrenori au fost eliminați, dar eu cred că arbitrajul a fost unul echilibrat", a explicat Jose Mourinho.
VIDEO Momentul eliminării lui Mourinho în meciul AS Roma - Napoli
Etichete: jose mourinho , as roma , antrenor as roma , napoli roma , jose mourinho eliminat , jose mourinho gard
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...