Cagliari îi pregăteşte concurenţă serioasă lui Răzvan Marin! Ofertă de 12 milioane de euro pentru un mijlocaş de la Inter
articol scris de Digi Sport30.09.2020, 12:02
Radja Nainggolan (32 de ani), mijlocaşul lui Inter, este aproape de un transfer definitiv la Cagliari. Internaţionalul belgian evoluează pe acelaşi post ca Răzvan Marin.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Cagliari şi Inter sunt aproape de a parafa o înţelegere pentru transferul definitv al lui Nainggolan. Mijlocaşul belgian a evoluat în Sardinia sezonul trecut, sub formă de împrumut de la formaţia milaneză. "Nerazzurri" le-au plătit 38 de milioane de euro celor de la AS Roma în schimbul fotbalistului de 32 de ani, în 2018.
Gruparea "rossoblu" este pregătită să-i ofere Interului 12 milioane de euro, plus doi tineri fotbalişti, în schimbul lui Radja Nainggolan, anunţă jurnalistul italian Gianluca Di Marzio. Transferul fotbalistului de 32 de ani ar mări concurenţa în linia de mijloc a celor de la Cagliari, unde evoluează şi Răzvan Marin.
Radja Nainggolan, dorit de Cagliari, formaţia la care evoluează Răzvan Marin
Mijlocaşul belgian îşi doreşte transferul la Cagliari din dragoste faţă de soţia sa, Claudia, bolnavă de cancer, care este născută în capitala Sardiniei şi vrea să fie cât mai aproape de familie şi prieteni în această perioadă dificilă.
Fotbalistul în vârstă de 32 de ani a mai evoluat la Cagliari, între 2010 şi 2014, înainte de a pleca la AS Roma. Nainggolan a jucat 166 de partide în tricoul "rossoblu" şi a marcat 13 goluri în toate competiţiile.
- 15 milioane de euro este cota de piaţă a lui Radja Nainggolan, potrivit Transfermarkt
- 30 de selecţii a adunat Nainggolan la reprezentativa Belgiei
- 342 de jocuri are belgianul în Serie A şi a marcat 47 de goluri
- 7 goluri în 37 de partide a reuşit mijlocaşul în tricoul lui Inter
Etichete: transfer inter , transfer nainggolan , radja nainggolan cagliari , razvan marinâ
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Odată cu schimbarea anotimpului, temperatura din locuință trebuie adaptată astfel încât să eviți un...