Benevento vrea să-l păstreze pe Puşcaş, dar are concurenţă. Românul e dorit de două echipe din Serie A
12.06.2017, 12:28Benevento a reuşit o promovarea istorică în Serie A TIM, iar performanţa echipei din sudul Italiei i se datorează în mare măsură lui George Puşcaş, care a avut un final de sezon absolut remarcabil.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Atacantul român a marcat 5 goluri în ultimele şase meciuri disputate în tricoul echipei la care a fost împrumutat de Inter Milano, iar oficialii lui Benevento încearcă să-l păstreze pe jucătorul de 21 de ani şi în stagiunea viitoare.
Presa italiană scrie că oficialii nou-promovatei se pregătesc de negocieri cu Inter, care ar urma să înceapă peste câteva zile. Totuşi, Benevento are parte de concurenţă. Alte două cluburi din Serie A, Chievo şi Crotone, sunt interesate de internaţionalul român de tineret.
Benevento are, însă, două atuuri faţă de de celelalte echipe care îl doresc pe Puşcaş. În primul rând, dorinţa jucătorului de a continua la formaţia pentru care a înscris de 7 ori în 21 de apariţii în Serie B.
"Mi-ar plăcea să rămân la Benevento, am reuşit un lucru măreţ", a declarat Puşcaş, după meciul împotriva lui Carpi, în care a marcat golul victoriei pentru echipa sa şi a decis promovarea acesteia în premieră în Serie A.
În al doilea rând, românul are deja un statut important la Benevento, acolo unde e considerat un adevărat erou. În plus, prestaţiile recente l-ar putea impune ca titular în viitorul sezon. Sau, măcar i-ar putea asigura mai multe prezenţe. Adică exact ceea ce îşi doreşte Inter, clubul de care Puşcaş încă aparţine.
George Puşcaş are deja 4 apariţii în Serie A TIM, toate în tricoul celor de la Inter, în sezonul 2014/15. De asemenea, a evoluat pentru nerazzurri în Cupa Italiei şi Europa League.
Etichete: serie a , chievo , george puscas , crotone , benevento
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...