Bălaşa a plecat învins de pe San Siro, dar vrea să îşi ia revanşa anul viitor, în Serie A TIM: "O experienţă frumoasă"
03.12.2015, 22:23Mihai Bălaşa a fost integralist în meciul cu Milan, de pe San Siro, pierdut de Crotone, în prelungiri, cu 1-3, în şaisprezecimile Cupei Italiei. Pentru român, a fost primul duel oficial cu unul dintre granzii din Serie A TIM.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"A fost o experienţă frumoasă să joc pe San Siro împotriva lui AC Milan. Evident, sper să nu fie ultima oară şi să revin curând. Sunt puţin dezamăgit, pentru că am fi putut câştiga, dar a fost oricum o experienţă emoţionantă", a spus jucătorul de 20 de ani pentru tuttomercatoweb.com.
Crotone e pe locul doi în Serie B, după 15 etape, poziţie care asigură promovarea directă. Bălaşa speră să joace împotriva cluburilor mari din Italia, în sezonul viitor, alături de actuala echipă sau de Roma, grupare care l-a împrumutat în această stagiune.
"Mi-ar face cu siguranţă plăcere să revin pe San Siro în sezonul viitor, în Serie A. La nivel personal, sper să joc în continuare bine şi să ajung în prima ligă. La nivel de echipă, obiectivul rămâne salvarea de la retrogradare. Deocamdată ne descurcăm bine, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ.
Sunt echipe foarte puternice, construite pentru a merge în Serie A, precum Cagliari, Pescara sau cesena, dar în fotbal nu se ştie niciodată. Mereu există surprize, aşa cum a fost Carpi anul trecut. Cred că nimeni nu se aştepta la promovarea lor", a adăugat fostul jucător al Viitorului.
10 prezenţe a adunat Bălaşa în toate competiţiile acestei campanii şi a marcat un singur gol.
"Mă simt bine atât ca fundaş dreapta, cât şi ca central. Dar, dacă ar trebui să aleg, mi-ar plăcea să joc fundaş dreapta. Îmi place să fiu puţin mai liber, să urc în atac şi să marchez. E adevărat, când eram mai mic, jucam ca fundaş central, dar apoi am fost încercat în bandă şi m-am simţit bine", a încheiat românul.
Etichete: roma , mihai balasa , crotone , serie a tim , milan crotone
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...