Exclusiv "Avantajul lui e că a plecat de mic din România". Cum e perceput Drăgușin la Juventus și detalii din interior
articol scris de Digi Sport04.12.2020, 15:33
Radu Drăgușin (18 ani) a debutat la prima echipă a lui Juventus, miercuri seară, în meciul cu Dinamo Kiev, din grupele Ligii Campionilor, scor 3-0,
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Italianul Renzo Rossi, fost oficial la mai multe cluburi din România, spune că ține legătura cu câteva persoane din conducerea lui Juventus și știe cât de apreciat este fundașul român la Torino.
"Avantajul lui e că a plecat de mic din România". Detalii din interior despre Radu Drăgușin
Rossi spune că marele avantaj al lui Drăgușin a fost că a plecat la Juventus de la o vârstă fragedă, 16 ani. În 2018, campioana Italiei îl transfera de la Sport Regal București pentru 250.000 de euro
"Fratele lui Chiellini (n.r - Claudio) a fost responsabil în tot departamentul de tineret, iar acum e mâna dreaptă a lui Paratici (n.r - directorul lui Juventus) .Sunt foarte bun prieten cu el. Știu că Drăgușin e foarte apreciat de club. A crescut enorm. Avantajul lui e că a plecat de mic de aici.
A plecat de mic, de la 16 ani. A făcut toată partea de tineret la Juventus, unde a avut capacitatea de a evolua și de a crește cu metodologia și mentalitatea din vestiarul lui Juventus", a spus Renzo Rossi, la emisiunea Liga Digi Sport.
Transformarea lui Radu Drăgușin. Cum a ajuns să joace în prima echipă a lui Juventus, alături de Cristiano Ronaldo
Drăgușin a ajuns la Torino în vara anului 2018, iar acum a devenit deja o figură obișnuită în anturajul echipei de seniori. Andrea Pirlo l-a mutat încă de la începutul sezonului la antrenamentele primei echipe.
Până să debuteze pentru echipa mare a lui Juventus, Radu Drăgușin a evoluat pe rând la echipele U17, U19 și U23 ale torinezilor. Fundașul român a semnat cu Juventus după ce a împlinit vârsta de 16 ani, fiind transferat în schimbul sumei de 250.000 de euro de la Sport Regal București.
VIDEO Debutul lui Radu Drăgușin la Juventus
Etichete: serie a , juventus , renzo rossi , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...