Starul lui Liverpool a recunoscut: ”Am vrut să punem presiune pe fundașul central dreapta”
articol scris de Digi Sport23.12.2024, 17:36
Radu Drăgușin (22 de ani) a fost titular pentru Tottenham în eșecul ”nebun” suferit în fața lui Liverpool, scor 3-6.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Prestația stoperului român din această partidă a fost criticată dur atât de suporterii londonezilor, cât și de presa engleză. Concret, Drăgușin a fost acuzat că a greșit flagrant la două dintre golurile ”Cormoranilor”: cel al lui Diaz din minutul 23 și al lui Szoboszlai din minutul 45+1.
La scurt timp după finalul partidei din Londra, un titular al lui Liverpool a dezvăluit că echipa sa a avut un plan bine pus la punct și că acesta l-ar fi avut în prim-plan chiar pe Radu Drăgușin.
Ryan Gravenberch: ”Am vrut să ducem jocul spre partea dreaptă pentru a pune presiune pe Radu Drăgușin”
Ryan Gravenberch (22 de ani), mijlocașul lui Liverpool care a fost integralist împotriva lui Tottenham, a dezvăluit că planul ”Cormoranilor” a fost de a împinge jocul mai mult în flancul drept pentru a pune presiune pe Radu Drăgușin.
"Am avut un plan de joc foarte bun și am vrut să ducem jocul spre partea dreaptă pentru a pune presiune pe fundașul central dreapta (n.r. Radu Drăgușin)", a spus Gravenberch, pentru LFC TV, citat de ThisisAnfield.com.
Pentru prestația din meciul cu Liverpool, Drăgușin a fost notat cu 4 de publicația Footbal London (cel mai mic rating din trupa lui Ange Postecoglou, la egalitate cu Forster, Porro și Bissouma.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Drăgușin, potrivit Transfermarkt
VIDEO Rezumat Tottenham - Liverpool, scor 3-6
Etichete: liverpool , tottenham , radu dragusin , ryan gravenberch
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...