Anunțul Parmei în privința lui Valentin Mihăilă: când va putea juca românul în Serie A
articol scris de Digi Sport25.12.2020, 15:57
Valentin Mihăilă (20 de ani), atacantul transferat de Parma, de la Universitatea Craiova, ar putea debuta luna următoare în Serie A.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fotbalistul pentru care Parma a plătit 8,5 milioane de euro a acuzat o pubalgie în această toamnă și a suferit o intervenție chirurgicală în Germania, la începutul lunii noiembrie.
Când va putea juca Valentin Mihăilă în Serie A, la Parma
Mihăilă a început să se antreneze alături de echipă, iar revenirea sa este preconizată pentru jumătatea lunii ianuarie.
"L-am adus pe Mihăilă, care a avut pubalgie, dar acum este bine, nu mai simte dureri. Va mai avea nevoie de încă 20 de zile pentru a fi disponibil.
Am căutat jucători tineri în străinătate, care au mult talent și sunt convins că vor demonstra", a explicat Marcello Carli, directorul sportiv al clubului italian, pentru ParmaLive.
Dacă termenul avansat de oficialul Parmei nu va suferi modificări, Mihăilă ar urma să fie apt pentru meciul cu Lazio, din optimile Cupei Italiei, programat la 21 ianuarie, sau pentru duelul cu Sampdoria, din Serie A, trei zile mai târziu.
Craiova, 8.5 milioane de euro pentru Mihăilă, dar suma poate ajunge la 12 milioane
Valentin Mihăilă a devenit, odată cu mutarea la Parma, fotbalistul în urma căruia Universitatea Craiova primește cea mai mare sumă de transfer. Clubul italian a plătit în schimbul mijlocașului român 8.500.000 de euro, sumă care poate crește din bonusuri de performanță.
Cele două cluburi au pus în contract mai multe bonusuri de performanţă pentru jucător, iar dacă ar fi să iasă toate, suma pe care Parma ar urma să o plătească ar ajunge la circa 12 milioane de euro.
Bonusurile sunt legate de numărul de jocuri în Serie A, de calificarea echipei în Europa League sau în Liga Campionilor etc.
- Din suma totală, 1,7 milioane de euro i se cuvin lui Silviu Bogdan, fostul sef al Centrului de Copii şi Juniori de la Craiova şi cel care l-a descoperit la 11 ani. Acesta avea un procent de 20 la sută dintr-un viitor transfer al fotbalistului.
Cele 8,5 milioane de euro luate pentru transferul jucătorului fac din Mihăilă cel mai bun produs de export din istoria Universității Craiova. El a depăşit recordul lui Alex Mitriță, vândut la New York City FC, în 2019, pentru 8 milioane de euro.
Etichete: italia , serie a , parma , valentin mihaila , marcello carli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...