Alaba, spre Juventus? Suma pe care trebuie să o plătească bianconerii pentru a-l transfera în iarnă
articol scris de Digi Sport06.12.2020, 13:45
David Alaba (28 de ani) a intrat în ultimul an de contract cu Bayern Munchen și sunt șanse mici ca acesta să continue la campioana Europei. Fundașul austriac este gata de o nouă provocare.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
S-a vorbit despre echipe precum Chelsea, Barcelona sau Real Madrid, dar se pare că Juventus le-a luat fața. Campioana Italiei este interesată de serviciile lui Alaba, pe care îl poate transfera chiar în această iarnă, pentru ”doar” 15 milioane de euro, notează italienii de la Calciomercato.
Dacă s-ar transfera la Juventus, Alaba ar putea deveni o piesă importantă în echipa lui Andrea Pirlo, pentru care a debutat recent și românul Radu Drăgușin.
Pe lista echipelor interesate ar fi și Paris Saint-Germain, dar Alaba nu ar fi tentat de o experiență în Ligue 1, astfel că varianta unei sosiri pe Parc des Princes pică din start.
Bayern Munchen, refuzată și a treia oară de David Alaba
La sfârșitul lunii octombrie, conducătorii bavarezilor au fi organizat o nouă întâlnire cu agentul lui David Alaba, Pini Zahavi, și tatăl fotbalistului, George, însă oferta campioanei Germaniei a fi fost refuzată pentru a treia oară, scria Bild.
De această dată, Bayern i-ar fi propus fotbalistului un contract pentru următoarele cinci sezoane, în loc de patru, însă salariul oferit a rămas neschimbat: 11 milioane de euro, la care se pot adăuga bonusuri de până la 6 milioane de euro.
Reprezentanții lui Alaba consideră că salariul de bază oferit de Bayern este prea mic și inferior față de cel al altor fotbaliști, precum Muller, Lewandowski sau Neuer, mai scrie sursa citată.
- 398 de meciuri a strâns Alaba la Bayern, din 2010 și până în prezent
Etichete: juventus , bayern munchen , david alaba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...