A jucat doi ani la CFR, iar acum a intrat în vizorul lui Juventus! Roberto De Zerbi impresionează ca antrenor
articol scris de Digi Sport23.02.2023, 11:29
Roberto De Zerbi (43 de ani) este unul dintre cei mai promițători tineri antrenori ai momentului, iar tehnicianul celor de la Brighton se află în atenția marilor cluburi din Serie A.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Roberto De Zerbi, în vizorul lui Juventus
Retras din activitate în vara anului 2013, De Zerbi și-a început cariera de antrenor în același an la formația Darfo Boario, din Italia. Ulterior, fostul mijlocaș a ajuns pe banca celor de la Foggia, Palermo, Benevento, Sassuolo, Șahtior Donețk, iar acum o pregătește pe Brighton, ocupanta locului 7 din Premier League.
Situația lui Roberto De Zerbi este atent urmărită de oficialii celor de la Juventus, care iau în calcul posibilitatea demiterii lui Max Allegri la finalul sezonului, anunță The Telegrapf. Totodată, fostul fotbalist al CFR-ului se mai află și în atenția celor de la AC Milan și Inter Milano, care ar dori să facă și ele o schimbare la nivelul băncii tehnice din vară.
- Roberto De Zerbi a evoluat pentru CFR în perioada 2010 - 2012, timp în care a strâns 30 de meciuri și a marcat 5 goluri
Max Allegri, criticat pentru stilul de joc al lui Juventus
Juventus a deschis scorul repede în meciul din Europa League, prin Vlahovic, în minutul 13, însă a fost egalată de Nantes în minutul 60 și nu a mai putut marca până la finalul jocului. După încheierea partidei, Massimilano Allegri a avut o reacție nervoasă, în momentul în care a fost acuzat de către jurnaliști că are un stil de joc mult prea economicos.
"Nu am spus niciodată că vreau ca Juve să câștige doar cu 1-0, mă înnebunești cu prostiile astea. Este un clișeu că vreau ca echipele mele să câștige cu 1-0, dar nu este adevărat. Este simplu, uită-te la toate statisticile echipelor mele, am avut întotdeauna cea mai bună apărare și al doilea cel mai bun atac.
Nu poți scăpa de statistici. Uită-te la Milan și Juventus, acesta este recordul meu. Echipele mele au marcat întotdeauna 70-80 de goluri pe sezon. Vorbești mult despre nimic, eu vorbesc despre cifre, asta e problema.
Știu că trebuie să stai acolo și să vorbești despre nimic pentru a umple timpul. Ți-ai imaginat ceva, ai creat povestea asta și apoi continui să o răspândești.
Tu vezi lucrurile abstracte, eu văd ce este concret. Ai toate statisticile, uită-te la ele. În fotbal, există un singur lucru care contează: câștigarea jocurilor. Nu contează dacă este 1-0 sau 5-0. Cu toate acestea, echipele mele au avut întotdeauna cea mai bună apărare și al doilea cel mai bun atac", a reacționat Allegri.
Etichete: serie a , juventus , roberto de zerbi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...