A fost depistat un nou caz de COVID-19 după acțiunea naționalei de tineret! Louis Munteanu, testat pozitiv în Italia
articol scris de Digi Sport16.10.2020, 13:59
Fiorentina a anunțat că atacantul român Louis Munteanu, revenit în Italia după acțiunea naționalei de tineret, a fost depistat cu COVID-19.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Internaționalul de tineret este, conform comunicatului emis de formația ”viola”, asimptomatic și a intrat în izolare, fiind în continuare monitorizat de staff-ul medical al echipei.
Louis Munteanu, depistat cu COVID-19
”Fotbalistul Louis Munteanu a fost testat ieri (n.r. joi), după revenirea de la lotul naționalei României U21, și a fost depistat pozitiv.
Jucătorul a fost imediat plasat în izolare. Este asimptomatic și monitorizat de staff-ul medical. Echipa noastră Primavera își va continua activitatea normală, pentru că nu a existat contact între Louis Munteanu și ceilalți jucători”, se arată în comunicatul emis de Fiorentina.
Louis Munteanu se alătură, astfel, pe lista fotbaliștilor depistați cu COVID-19 în timpul sau după acțiunea naționalei de tineret din octombrie. În ultimele zile, au fost testați pozitiv Alex Pașcanu, Radu Boboc, Denis Haruț, Ștefan Vlădoiu, George Cîmpanu și George Ganea.
Etichete: fiorentina , louis munteanu , cazuri covid-19 românia u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...