Reacția lui Ianis Hagi după debutul la Rangers: ”Despre locul în primul 11 trebuie să îl întrebați pe antrenor”
01.02.2020, 21:08Ianis Hagi a debutat la Rangers, în meciul cu Aberdeen, încheiat la egalitate, 0-0. Steven Gerrard l-a trimis pe teren în ultimul sfert de oră, iar românul a povestit după partidă prin ce a trecut în ultimele 48 de ore.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Sunt foarte fericit că am debutat la echipa mare. Sunt doar de două zile aici și sunt foarte fericit. Dar faptul că am jucat acasă și nu am păstrat aici cele trei puncte este dezamăgitor, dar avem multe meciuri în față și nu cred că avem timp să ne mai gândim la meciul ăsta.
Fiecare minut petrecut la echipă mă ajută să mă adaptez cât mai repede. Mă simt pregătit, dar totul s-a întâmplat foarte repede, nici nu am avut timp să respir. Despre locul în primul 11 trebuie să îl întrebați pe antrenor”, a spus Ianis Hagi, la finalul meciului.
Fanii lui Rangers, fericiți după debutul lui Ianis Hagi
Minutele pe care Gerrard i le-a acordat lui Ianis Hagi au fost de ajuns pentru fanii scoțieni pentru a spera că vor avea un nou lider la echipă, care să îi ajute să pună mâna pe titlul mult dorit.
”A venit ora la care sosește omul nostru... Intră pe scenă Ianis Hagi, ca să-și facă simțită prezența în fotbalul scoțian. Vă rog, domnule!”, a postat un utilizator.
”Vrei să-mi spui că Ianis Hagi a fost pe teren 12 minute și nu a marcat? Chiar dacă tatăl lui a fost atât de bun?”, a scris un alt fan. ”Dacă Hagi nu se dovedește un jucător de clasă, mi-e teamă că nu vom câștiga campionatul”, a fost o altă reacție.
Ianis Hagi a fost împrumutat de Genk la Rangers, iar, dacă la finalul sezonului vor să îl păstreze, scoțienii trebuie să achite 5 milioane de euro. În acest caz, un milion de euro ar intra în conturile Viitorului, care a păstrat un procent de 20% dintr-un eventual transfer.
Etichete: rangers , ianis hagi , ianis hagi rangers
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...