Exclusiv Antrenorul criticat pentru convocările lui Ianis Hagi, fericit după anunțul lui Rangers
28.05.2020, 20:46Ianis Hagi a fost transferat definitiv de Rangers, de la Genk, iar vestea i-a bucurat pe oamenii din fotbalul românesc, care au încredere că mijlocașul se va impune pe Ibrox Stadium.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Daniel Isăilă a fost cel care i-a oferit debutul lui Ianis Hagi la naționala U21 a României, iar fostul selecționer a recunoscut că nu puține au fost momentele în care a fost criticat pentru convocările mijlocașului.
Isăilă, care va deveni antrenorul celor de la FC Baniyas, din sezonul următor, a vorbit despre momentele respective și crede că fiul lui Gică Hagi va răsplăti încrederea primită de Steven Gerrard și Rangers.
"Au fost critici și susținere, nu poți mulțumi pe toată lumea. Mereu au fost păreri pro și contra în ceea ce-l privește. Fiecare dintre noi a fost câte un mic selecționer, ne-am dat cu părerea mai mult sau mai puțin. Uneori mai subiectiv, alteori mai obiectiv. Până la urmă, suntem toți alături de echipa națională.
Sperăm ca ei să crească și să fie viitoarea generație de aur. Eu cred că Ianis s-a și impus, altfel nu cheltuiau o sumă importantă pentru a-l cumpăra. Începutul a fost unul excelent, oamenii l-au cunoscut. Au avut posibilitatea să lucreze cu el, să vadă ce calități are, iar asta i-a determinat să investească o sumă frumușică", a declarat Isăilă, la Digi Sport Special.
Daniel Isăilă, noul antrenor al echipei FC Baniyas
Fostul selecționer al naționalei U21 și secund al primei reprezentative a decis să rămână departe de România, iar după experiența din Arabia Saudită, de la Al Hazm, Isăilă a semnat cu FC Baniyas, club din Emiratele Arabe Unite.
Situația antrenorului nu este însă foarte clară, începerea activității sale urmând să fie stabilită în funcție de deciziile luate în țara respectivă.
"Nu s-a anunțat nimic oficial acolo, am semnat cu ei, e adevărat. Winfried Schafer, care a fost cu ei, mare are contract până la 15 iunie. Să vedem, încă nu s-a deschis, sunt restricții. Săptămâna viitoare se va decide dacă se va mai juca.
Am decis să rămân acolo, am avut o experiență ok, m-am simțit bine în zona aia. De ce să nu fiu sincer și să spun că trebuie să pun pe primul plan interesul meu și al familiei mele? Normal, în România mă simt acasă și asta e meseria care-mi place. Cât voi avea pasiune, entuziasm, când va fi un proiect serios în România, de ce nu?", a mai spus Isăilă.
- 16 selecții a strâns Ianis Hagi la naționala U21 a României, după debutul din martie 2017
Etichete: rangers , romania u21 , ianis hagi , daniel isaila , baniyas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...