Rezervele Barcelonei, cele mai bune din Europa! Capitolul la care catalanii se află pe primul loc la nivel continental
24.11.2019, 17:54Barcelona a marcat 35 de goluri până acum în La Liga, iar șapte dintre acestea au fost înscrise de jucătorii veniți de pe bancă. Ultima astfel de reușită a fost cea a lui Arturo Vidal, din victoria cu 2-1 în fața celor de la Leganes.
Supercupa Spaniei: Athletic Bilbao - Barcelona, miercuri, 21:00, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Tottenham - Liverpool, miercuri, 22:00, DGS 2
Catalanii sunt cei care conduc la acest capitol atât în campionatul Spaniei, cât și în restul Europei. În ceea ce privește competiția internă, Getafe, Levante și Real Madrid sunt formațiile care se clasează după elevii lui Ernesto Valverde, cu cinci reușite fiecare reușite prin intermediul jucătorilor de rezervă.
În ceea ce privește restul campionatelor din Europa, Atalanta se află cel mai aproape de campioana Spaniei din acest punct de vedere, cu șase goluri. PSG și Parma au câte cinci reușite.
Jucătorii care au marcat pentru Barcelona din postura de rezerve sunt Arturo Vidal și Luis Suarez, fiecare dintre ei cu două reușite, dar și Ansu Fati, Arthur și Sergio Busquets, cu un gol fiecare.
Ultimul gol al lui Arturo Vidal pentru Barcelona, extrem de controversat
Barcelona a obţinut victoria pe terenul lui Leganes, scor 2-1, după un gol controversat marcat de Arturo Vidal în minutul 81.
Chilianul a înscris deşi se afla în afara jocului, însă arbitrul Latre a validat reuşita pe care o anulase în prima fază.
Asta deoarece mingea a venit de la un adversar, Ruben Perez, nu de la un coechipier.
Etichete: barcelona , la liga , arturo vidal , rezerve barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Linda De Sousa Abreu, fost ofițer de închisoare la HMP Wandsworth, din Londra, a fost condamnată la...