REMEMBER: Cupa Mondială din 2010, din Africa de Sud. Triumful stilului ”Tiki-Taka”, în absența naționalei României
articol scris de Digi Sport10.11.2022, 11:38
Cea de-a 19-a ediţie a Cupei Mondiale de fotbal a fost găzduită de Africa de Sud în perioada 11 iunie-11 iulie 2010.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Au participat 32 de echipe naţionale din şase confederaţii, cele 64 de partide fiind găzduite de zece stadioane din 9 oraşe. În total, au fost marcate 145 de goluri, cu o medie de 2,27 de goluri pe meci, conform agerpres.ro.
România nu s-a calificat la turneul final din America de Sud
La acest eveniment fotbalistic au asistat 3.178.856 de spectatori, cu o medie de 49.670 de spectatori pe meci. În 2004, Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie (FIFA) a selectat Africa de Sud, prima ţară africană, pentru găzduirea turneului final al Cupei Mondiale, în detrimentul Egiptului şi Marocului.
Reprezentativa naţională a României nu a reuşit să se califice la această ediţie a Cupei Mondiale, încheind pe locul 5 cu 12 puncte într-o grupă câştigată de reprezentativa Serbiei şi în care naţionala Franţei a ocupat locul secund care asigura accesul la baraj pentru turneul final.
În meciul de deschidere al turneului final, echipa naţională gazdă, Africa de Sud, a încheiat la egalitate (1-1) cu reprezentativa Mexicului, pe arena Soccer City din Johannesburg. În faza grupelor turneului final, echipele cotate cu cele mai multe şanse de calificare s-au calificat, în mare parte, în faza următoare, în optimi, confirmând predicţiile specialiştilor.
Franța, deziluzia competiției
Surpriza competiţiei a fost în primă grupă a turneului, Grupa A, în care Franţa a încheiat pe ultima poziţie, cu doar un punct. Grupa a fost câştigată de Uruguay, iar Mexic s-a calificat de pe locul secund. În a doua grupă, Argentina s-a impus cu 9 puncte, iar Coreea de Sud a mers mai departe în optimi cu 4 puncte. SUA şi Anglia, cu câte 5 puncte, au ocupat în ordine primele două locuri ale Grupei C pentru accederea în optimile competiţiei. Germania, de pe primul loc cu 6 puncte, şi Ghana, de pe locul secund, cu 4 puncte, s-au calificat în optimi din Grupa D.
Ţările de Jos (9 puncte) au câştigat Grupa E şi împreună cu Japonia, de pe locul secund (6 puncte), au mers mai departe în faza următoare. O altă surpriză a turneului a fost reprezentată de trimiterea acasă a Italiei, de pe ultimul loc, în Grupa E, câştigată de Paraguay (5 puncte), în timp ce Slovacia (4 puncte) a ocupat locul secund. În Grupa G, Brazilia s-a calificat de pe primul loc, cu 7 puncte, iar poziţia secundă a fost ocupată de Portugalia, cu 5 puncte. În ultima grupă (H), Spania şi Chile cu câte 6 puncte au ocupat primele două locuri, fiind departajate de golaveraj.
Portugalia, eliminată de Spania în ”optimi”
Faza optimilor de finală a cuprins partide interesante pentru iubitorii fotbalului: Uruguay a trecut de Coreea de Sud (2-1), echipa SUA a pierdut în faţa Ghanei (1-2) după prelungiri, Germania a învins Anglia cu 4-1, Argentina a trecut de Mexic (3-1), Ţările de Jos au învins Slovacia (2-1), Brazilia a trecut de Chile cu 3-0, Paraguay a avut nevoie de lovituri de pedeapsă (5-3) să depăşească Japonia, iar Spania a depăşit cu 1-0 ţara vecină, Portugalia.
Brazilia a pierdut în sferturi în faţa Ţărilor de Jos (1-2), Uruguay a depăşit Ghana la loviturile de pedeapsă (4-2), Germania a administrat un sec 4-0 Argentinei, iar Spania a învins Paraguay la limită (1-0).
- Ţările de Jos au învins Uruguayul (3-2) în prima semifinală, iar Spania a câştigat (1-0) cu Germania un loc în marea finală.
Spania, campioană mondială pentru prima oară în istorie
În meciul pentru locul trei al turneului final, Germania a dispus de Uruguay (3-2), într-un meci spectaculos, iar în finală Spania a învins, în prelungiri, cu 1-0 Ţările de Jos, câştigând trofeul.
Atacantul uruguayan Diego Forlan a obţinut Balonul de Aur pentru cel mai bun jucător al turneului final, germanul Thomas Müller a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător al turneului, portarul spaniol Iker Casillas a fost recompensat cu mănuşa de aur, iar Spania, pe lângă trofeul competiţiei a obţinut şi trofeul FIFA Fair Play.
Etichete: romania , spania , africa de sud , olanda , cupa mondiala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...