9 ani de la ruşinea de la Belgrad, suferită de România lui Chivu, Mutu, Raţ şi Marica
10.09.2018, 15:56În urmă cu fix nouă ani fără o lună, pe 10 octombrie, România suferea una dintre cele mai drastice înfrângeri din istoria sa de peste o sută de ani. A fost un 0-5 la Belgrad, cu Serbia, chiar dacă din echipa noastră făceau parte nume grele precum Chivu, Raţ, Mutu, Marica şi Rădoi. La acel moment, rezultatul ruşinos a fost amplificat şi de atitudinea lui Adrian Mutu. Cel care imediat după joc a plecat să petreacă la Novi Sad alături de un interlop sârb.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Diseară, Tătăruşanu, Săpunaru, Stanciu şi Budescu vor încerca să câştige, pentru a mai spăla din ruşinea de atunci şi pentru a păstra speranţele la obţinerea unuia dintre primele două locuri în Liga Naţiunilor.
După escapada respectivă, Mutu nu a mai fost chemat la echipa naţională de către Răzvan Lucescu în aproape toată campania următoare pentru Euro 2012.
N-a fost decât 0-1 la pauză, dar la câteva minute de la reluare s-a făcut 0-2, iar ai noştri nu jucau nimic. S-a făcut şi 0-3, apoi Chivu a fost eliminat pentru două "galbene". De parcă nu era suficient, am mai primit două goluri, în minutele 88 şi 90+3.
Cum au arătat cele două echipe la startul meciului. De menţionat că, la ei, Kolarov încă apără culorile Serbiei, iar Stojkovic, Ivanovic, Krasic şi Milijas încă sunt activi, în timp ce dintre ai noştri doar Maftei mai joacă, în Liga a 3-a, la marea sa dragoste, Rapid.
Serbia: Stojkovic - Ivanovic, Vidic, Lukovic, Kolarov - Stankovic, Milijas, Krasic, Jovanovic - Zigic, Pantelic.
Romania: Coman - Maftei, Radoi, Chivu, Rat - Apostol, Ad. Cristea, Ghioane, Varga - Mutu, Marica
"E o umilinţă. Una dintre cele mari. Cred că tot dezastrul a pornit după golul al doilea. Prima repriza a fost mai echilibrată şi am intrat la pauză cu 1-0. Nu mă aşteptam să reacţionăm în halul ăsta după golul doi. Aşa a fost să fie. A fost o noapte tâmpită, din toate punctele de vedere. În momentul în care am fost depăsiţi de situaţie, am abandonat. Asta este. E vina mea. Primul vinovat e întotdeauna antrenorul", afirma atunci selecţionerul Răzvan Lucescu.
"E frustrant să fii vecin în clasament cu Insulele Feroe. Nici nu îmi vine a crede ce am ajuns, mă simt umilit, nu ruşinat. Nu am făcut-o voit. Nu e vina lui Razvan, ci doar a noastră", reacţiona şi Mutu.
Din păcate, după 9 ani distanţă, suntem cam la acelaşi nivel. Deşi înaintea fiecărei campanii avem impresia că acum vom fi din nou printre cei mai buni, continuăm să ratăm calificările la turneele finale, iar campioana României a ajuns să fie eliminată de o echipă din Luxemburg.
Serbia - România se joacă azi, de la ora 21:45, LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Echipa probabilă: Tătărușanu - Benzar, Săpunaru, Bălașa, Bancu - R. Marin, Stanciu - Chipciu, Budescu, Mitriță - Țucudean.
Vineri, România-Muntenegru a fost 0-0, iar clasamentul arată aşa:
- Serbia 3 puncte
- Muntenegru 1 punct
- România 1 punct
- Lituania 0 puncte
Etichete: serbia romania , liga natiunilor , live text serbia - romania , clasament liga natiunilor , adrian mutu escapada serbia , chivu eliminare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...