Real Madrid a decis ce va face sezonul viitor cu Vinicius, noua "perlă a Braziliei"
20.07.2018, 18:39Fotbalul european s-a îmbogățit cu un nou jucător de perspectivă. Vinicius Junior, noua "perlă a Braziliei", a fost prezentat astăzi oficial la Real Madrid. 45 de milioane de euro a plătit Florentino Perez celor de la Flamengo pentru a-l cumpăra pe puștiul de 18 ani. Deși s-a speculat în presă că cel mai probabil, brazilianul va fi împrumutat de Real Madrid pentru măcar un sezon, madrilenii au anunțat faptul că Vinicius va rămâne în noua stagiune în componența lotului pregătit de Julen Lopetegui.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
De asemenea, în cadrul prezentării oficiale, tânărul fotbalist a confirmat faptul că nu va fi împrumutat. Astfel, Lopetegui va avea în vedere două variante în ceea ce privește viitorul lui Vinicius la Los Blancos și anume: fie va fi păstrat la prima echipă pentru a le face concurență lui Gareth Bale, Marco Asensio și Luca Vazquez, fie va fi trimis la echipa a doua a spaniolilor - Real Madrid Castilla și va fi solicitat de Lopetegui ori de câte ori va avea nevoie.
Cea de-a doua variantă s-a dovedit a fi de succes și pentru mijlocașul Casemiro, care a jucat 15 meciuri la Real Madrid Castilla înainte să fie inclus în lotul primei echipe madrilene.
"Este cea mai mare oportunitate pe care o poate avea un fotbalist. Mă voi sacrifica foarte mult pentru a demonstra că merit această şansă. Provin dintr-o familie simplă şi am fost învăţat să respect valorile. Acum, că am ajuns la cel mai bun club din lume, voi învăţa şi mai multe (...) Din fericire, am avut ocazia de a alege dintre cele mai mari cluburi din lume, iar eu l-am ales pe cel mai mare", a declarat Vinicius Junior în cadrul prezentării sale în calitate de fotbalist la Real Madrid.
Etichete: madrid , real madrid , transfer , flamengo , lopetegui , vinicius junior , vinicius
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...