Răsturnare de situație. Luis Suarez a primit o nouă ofertă și va fi cel mai bine plătit jucător din lot
articol scris de Digi Sport22.12.2022, 17:04
Lui Luis Suarez (35 de ani) îi expiră contractul cu Nacional Montevideo pe 31 decembrie, iar atacantul uruguayan a decis să nu mai continue la echipa din țara sa natală.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Luis Suarez a primit o ofertă de la Gremio
Între timp, deși a fost ofertat de mexicanii de la Cruz Azul, Suarez a mai primit o ofertă. Brazilienii de la Gremio i-au făcut propunerea, în scris, iar atacantul ar urma să devină jucătorul cel mai bine plătit din echipă, potrivit jurnalistului Cesar Luis Merlo.
Oferta de la Gremio este pentru două sezoane, cu începere din ianuarie, lună în care Luis Suarez împlinește 36 de ani. Și mexicanii îi propuseseră aceeași durată contractuală, însă Suarez înclină acum spre a merge în Brazilia, pentru că echipa este mai puternică și se bate frecvent la trofee.
Ultimele trofee internaționale câștigate de Gremio sunt Recopa Sudamericana, în 2018 și Copa Libertadores, în 2017.
Luis Suarez joacă la Nacional Montevideo din iulie 2022
Luis Suarez a evoluat cu Uruguayul la Cupa Mondială 2022, dar nu a reușit să treacă de grupe.
Pe lângă FC Groningen, Ajax, Liverpool, Barcelona și Atletico Madrid, Luis Suarez a mai jucat doar la Nacional Montevideo, club la care și-a început cariera și pentru care a evoluat ultima dată.
În ultimul sezon, atacantul a bifat 22 de meciuri pentru Nacional Montevideo, a marcat de opt ori, a dat două assist-uri și a contribuit astfel la titlul câștigat de echipa uruguayană.
Pentru Luis Suarez, acesta a fost al doilea titlu de campion al Uruguayului, după cel câștigat în 2006 cu același club, înainte de a ajunge în fotbalul european.
Etichete: gremio , luis suarez , transfer luis suarez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...