Zlatan împlinește azi 35 de ani: "Începe să-și arate vârsta." Primele critici din presa engleză
03.10.2016, 12:00Zlatan Ibrahimovic împlinește astăzi 35 de ani și începe încet să-și arate vârsta. Deși a fost unul dintre cei mai buni atacanți ai lumii în ultimii 15 ani, fostul căpitan al naționalei Suediei a fost luat în colimator de presa engleză și de analiștii sportivi din insulă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Zlatan Ibrahimovic începe să-și arate vârsta" a titrat presa engleză după ultima contraperformanță a lui Manchester United, care nu a reușit decât o remiză pe terenul lui Stoke. Suedezul nu se ridică la nivelul așteptărilor și echipa lui Mourinho ocupă doar poziția a 6-a în clasamentul din Premier League.
De la începutul sezonului de Premier League, Ibrahimovic a avut nu mai puțin de 38 de ocazii de a înscrie, fiind pe primul loc în topul jucătorilor cu cele mai multe oportunități de a puncta. Din păcate pentru suedez, randamentul său este unul sub așteptări (4 goluri), având nevoie de 9,5 șuturi pentru a puncta o dată.
Fostul mare atacant englez Michael Owen s-a numărat și el printre criticii suedezului. "Felul în care se mișcă în teren mă dezamăgește. Are momente când doar stă și se uită. Așteaptă să vină mingea la el și cam atât" declara Owen în urmă cu câteva zile.
Ibrahimovic a semnat cu Manchester United în vară, din postura de jucător liber de contract. Atacantul suedez a jucat până acum 11 meciuri pentru diavoli și a reușit să înscrie 6 goluri. Patru dintre ele au venit în campionat, 3 în primele două etape și unul în înfrângerea cu Manchester City.
Etichete: manchester united , zlatan ibrahimovic , ibrahimovic criticat , ibrahimovic 35 ani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...