Veste teribilă pentru Tottenham. Harry Kane riscă să rateze aproape tot restul sezonului
09.01.2020, 21:23Veste teribilă pentru Tottenham. Golgheterul Harry Kane va reveni pe gazon mai târziu de luna martie, cum se anunțase inițial.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Căpitanul naţionalei Angliei va fi supus unei intervenţii chirurgicale după ce a suferit o ruptură la coapsa stângă şi va reveni la antrenamente abia în aprilie.
"După evaluarea făcută de echipa noastră medicală, confirmăm că Harry Kane va fi supus unei operaţii pentru a fi refăcut muşchiul rupt de la coapsa stângă", a comunicat Tottenham.
Astfel, revenirea lui Kane este prevăzută cu două luni înainte de Euro 2020, iar atacantul londonezilor va prinde doar ultimele meciuri ale actualului sezon.
Harry Kane s-a accidentat pe 1 ianuarie, contra lui Southampton
Harry Kane s-a accidentat la coapsă după ce a marcat un gol, nevalidat de arbitru, în meciul de campionat pierdut pe 1 ianuarie la Southampton (0-1).
Atacantul în vârstă de 26 de ani este la prima accidentare din acest sezon, după ce a avut două perioade de indisponibilitate în sezonul trecut din cauza unor probleme la ligamentele gleznei stângi.
Kane a marcat 27 de goluri în 31 de meciuri în actuala stagiune pentru echipa de club şi naţionala Angliei.
Accidentarea lui Kane se adaugă absenţei de durată a altui om de bază al echipei, portarul francez Hugo Lloris, care a suferit o luxaţie a cotului la începutul lui noiembrie şi a avut nevoie de operaţie.
Etichete: tottenham , harry kane , accidentare harry kane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...