Cât va absenta Harry Kane după accidentarea suferită în primul meci al anului. Prima reacție a atacantului
04.01.2020, 10:35Atacantul lui Tottenham, Harry Kane (26 de ani), a suferit o ruptură la coapsa stângă în ultimul meci de campionat, iar starul englez va sta pe tușă până în luna martie, anunță The Guardian.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Tottenham a cedat pe terenul lui Southampton, scor 1-0, însă accidentarea lui Harry Kane l-a deranjat și mai tare pe Jose Mourinho. Kane s-a accidentat după ce a înscris contra lui Southampton, însă golul a fost anulat. Mourinho va fi nevoit acum să improvizeze, întrucât nu are un număr 9 veritabil pe bancă.
Harry Kane a reacționat pe Twitter după verdicul medicilor: "Capul sus. Vremurile grele trec, oamenii puternici rămân", a scris atacantul.
Probleme pentru Mourinho: Kane "s-a rupt" în primul meci al anului
Pentru Kane este prima accidentare din actualul sezon, după ce în stagiunea anterioară a avut probleme la glezna stângă. În acest sezon, Kane a marcat 17 goluri în cele 25 de meciuri oficiale în care a evoluat pentru Spurs.
Pe lângă Kane, Tottenham nu se mai poate baza nici pe Hugo Lloris, operat la cot în luna noiembrie.
Cotat la 150 de milioane de euro, Harry Kane este al doilea cel mai valoros atacant al planetei, după Kylian Mbappe. Starul lui PSG are o cotă de 200 de milioane de euro.
Etichete: premier league , tottenham , harry kane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...