Un mexican de 20 de ani, aproape de Man. United. Socrul jucătorului a anunţat transferul
05.07.2016, 10:31Hirving Lozano ar putea fi a patra achiziţie a lui Jose Mourinho la Manchester United, după Eric Bailly, Zlatan Ibrahimovic şi Henrikh Mkhitaryan. Socrul mexicanului de 20 de ani susţine chiar că transferul este deja făcut.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Da, totul este făcut. Mai lipsesc câteva detalii, iar transferul va deveni oficial după Jocurile Olimpice", a declarat tatăl soţiei lui Lozano, potrivit ESPN.
Fotbalistul care evoluează la Pachuca şi-a făcut deja debutul în naţionala mare a Mexicului, pentru care a şi înscris un gol în şapte selecţii, şi a declarat în trecut că i-ar plăcea să-i calce pe urme lui Chicharito Hernandez, care a jucat de asemenea pe Old Trafford.
Cu toate acestea, preşedintele celor de la Pachuca, Andres Fassi, a negat existenţa unui acord cu United, deşi a recunoscut interesul englezilor.
"Da, au existat negocieri cu acea echipă (Manchester United - n.r.), dar nu e nimic semnat", a spus Fassi, pentru ESPN.
Chiar dacă transferul se va concretiza, Mourinho va trebui să aştepte până după Jocurile Olimpice pentru a-l avea la dispoziţie pe Lozano.
Extrema celor de la Pachuca este unul dintre cei mai importanţi jucători cu care naţionala Mexicului va încerca în această vară să-şi apere titlul olimpic câştigat la Londra, în 2012.
Etichete: premier league , manchester united , pachuca , hirving lozano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...