Un alt club din afara Europei i-a deschis ușa lui Cristiano Ronaldo, după oferta din Arabia Saudită: "Avem vise mari!"
articol scris de Digi Sport05.08.2022, 09:05
Cristiano Ronaldo (37 de ani) insistă să plece de la Manchester United, deși s-a întors recent în Anglia și a jucat deja o repriză în meciul amical contra lui Rayo Vallecano, scor 1-1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Superstarul de pe Old Trafford caută să meargă la o echipă calificată în Champions League, dar până acum a fost refuzat de PSG, Chelsea, Bayern sau Atletico. CR7 a primit luna trecută o ofertă impresionantă din Arabia Saudită, pe care a refuzat-o.
Galerie Foto
Cristiano Ronaldo a primit a doua ofertă a verii
Acum, un alt club din afara Europei s-a interesat de serviciile lui Ronaldo. Este vorba despre Corinthians, formație aflată pe locul 2 în campionatul Braziliei.
Duilio Monteiro Alves, președintele clubului, i-a lansat portughezului o invitație publică să încerce experiența fotbalului brazilian, deși a mărturisit că încă nu i-a făcut și o ofertă scrisă.
"E adevărat, avem vise mari. Asta este Corinthians! Nu-i avem deja pe Willian și pe Renato Augusto aici? În fotbal totul este posibil, iar eu sunt obligat să fac ce-i mai bine pentru Corinthians.
Dacă e posibil? Nu știu. Încă nu am încercat, dar urmărim situația lui în continuare. Imaginați-vă dacă și-ar dori deodată să joace în Brazilia", a declarat Alves, conform Marca.
- Manchester United - Brighton se joacă duminică de la ora 16:00 și va putea fi urmărit în format LIVE VIDEO pe Digi Sport 2, dar și pe www.digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS.
Jamie Carragher, despre Cristiano Ronaldo: "Niciun club din Europa nu îl vrea în acest moment"
Jamie Carragher (44 de ani), fotbalist legendar al lui Liverpool, este de părere că nici antrenorul, nici colegii lui Ronaldo nu îl mai vor pe portughez la echipa lor.
"Mereu am crezut că Ronaldo a fost un transfer ciudat. Am știut mereu că va veni această situație, chiar și cu trecutul lui la Manchester United.
A semnat un contract pe doi ani cu posibilitate de prelungire pe un an, ceea ce nu mi-a venit să cred. El nu se va lăsa niciodată condus de nimeni.
Acum are 37 de ani, nu mai este același jucător. Încă este un marcator grozav, dar nu mai e la fel. Niciun club din Europa nu îl vrea în acest moment, deși s-ar putea să mă înșel.
Dar nu pare că Manchester United va fi capabilă să scape de el. Și cred că dacă îl întrebi pe Ten Hag, nici el nu îl dorește.
Nici măcar vestiarul lui Manchester United nu cred că îl dorește acum pe Cristiano Ronaldo", a declarat Carragher, conform presei britanice.
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united , corinthians , duilio monteiro alves
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...