Decizia lui Cristiano Ronaldo după oferta de 250 de milioane de euro din Arabia Saudită
articol scris de Digi Sport14.07.2022, 14:33
Cristiano Ronaldo (37 de ani) este în continuare unul dintre cei mai buni jucători ai lumii, lucru dovedit și de prestațiile din sezonul trecut din Premier League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Atacantul lusitan nu a reușit să o propulseze pe Manchester United în clasament, iar locul 6 ocupat la finalul stagiunii trecute înseamnă absența din Champions League.
- Digi Sport va difuza următoarele trei sezoane ale celei mai puternice competiții de fotbal din Anglia, Premier League (2022/2023, 2023/2024, 2024/2025). Astfel, pentru prima dată în istoria companiei, Digi Sport va transmite simultan toate cele cinci campionate de top din Europa: Bundesliga, La Liga, Ligue 1, Serie A și Premier League.
Cristiano Ronaldo a refuzat oferta din Arabia Saudită
Din acest motiv, Ronaldo a cerut să fie lăsat să plece de pe Old Trafford la doar un an de când a revenit în Anglia.
O ofertă colosală a sosit pe numele său, din Arabia Saudită, care i-ar aduce portughezului aproximativ 250 de milioane de euro, în doi ani de contract.
Se pare însă că Ronaldo a refuzat propunerea, anunță cotidianul portughez Record. Fotbalistul lusitan își dorește să mai joace minim doi sau trei ani la cel mai înalt nivel și să bată recorduri exact cum a făcut de-a lungul carierei.
Galerie Foto
Cristiano Ronaldo are un salariu anual de aproximativ 30 de milioane de euro la Manchester United.
În acest moment, cel mai bine plătit fotbalist din lume este francezul Kylian Mbappe (PSG) – 60 de milioane de euro pe an, urmat de argentinianul Leo Messi (PSG) – 40 de milioane de euro pe an.
Cristiano Ronaldo a revenit la Manchester United în august 2021. Starul portughez are în palmares cinci trofee UEFA Champions League, patru cu Real Madrid și unul cu Manchester United.
Antrenorul care și-ar dori să lucreze cu Cristiano Ronaldo din sezonul viitor! De ce depinde mutarea
În ultimele zile s-a vorbit despre mai multe cluburi care ar fi interesate de serviciile lui Cristiano Ronaldo, printre care și Bayern Munchen. Deși germanii au negat un eventual transfer al lusitanului, Julian Nagelsmann este încântat de o colaborare cu actualul fotbalist al lui Manchester United, anunță jurnalistul Manu Sainz, un apropiat al lui Jorge Mendes, agentul lui Ronaldo.
Cu toate acestea, mutarea lui Cristiano Ronaldo la Bayern Munchen este condiționată de plecarea lui Robert Lewandowski în această vară. Polonezul nu își mai dorește să continue pe Allianz Arena și are oferte de la mai multe echipe importante din Europa, însă nemții nu vor să renunțe la serviile acestuia în orice condiții, astfel că mutarea întârzie deocamdată.
Erik ten Hag, convins că Ronaldo va rămâne la Manchester United
Ajuns în Thailanda cu noua sa echipă pentru disputarea meciurilor amicale, Erik ten Hag (52 de ani) a răspuns întrebărilor inevitabile legate de viitorul lui Cristiano Ronaldo.
"Da, nu este cu noi. Asta din cauza unor probleme personale. Ronaldo face parte din planul nostru pentru sezonul următor și cu asta basta! Abia aștept să lucrez cu el. El nu mi-a spus asta (n.r. că vrea să plece).
Am citit zvonurile, dar așa cum am spus, Cristiano nu este de vânzare, face parte din planurile noastre și vrem să avem succes împreună.
Am vorbit cu el înainte ca aceste zvonuri să apară. Conversația cu el a fost una foarte pozitivă", a declarat tehnicianul, conform presei britanice.
Etichete: cristiano ronaldo , transfer , manchester united , arabia saudita , oferta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...