Ultima zi pentru vânzarea lui Chelsea. Roman Abramovich va primi doar bani cash. Cine sunt miliardarii "cu valize"
articol scris de Digi Sport14.04.2022, 16:13
Din cauza relației sale cu Vladimir Putin, la începutul lunii martie, Roman Abramovich a anunțat că vinde Chelsea, după ce Guvernul Britanic a adoptat sancțiuni împotriva sa, în contextul războiului pornit de ruși în Ucraina.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ultima zi pentru vânzarea lui Chelsea. Roman Abramovich va primi doar bani cash. Cine sunt miliardarii ofertanți
Din momentul în care a făcut anunțul, oligahrul rus a primit peste 200 de oferte, mai mult sau mai puțin oficiale. Data limită este astăzi, 14 aprilie, iar în competiție au rămas 4 ofertanți, potrivit The Sun.
Numai că noul proprietar va trebui să achite suma cerută de Abramovich doar cash. Asta pentru că băncile din Marea Britanie l-au sancționat pe rus, iar acesta nu poate încasa altfel banii. Asta înseamnă, mai mult sau mai puțin, că aceștia vor veni la propriu cu valizele cu bani.
Rusul a cerut în jur de 3.1 miliarde de euro pentru a vinde Chelsea, iar cei 4 "finaliști" au făcut oferte care se apropie de această sumă. Cele 4 oferte vin de la Stephen Pagliuca, Todd Boehly, Lord Coe și familia Ricketts.
Dintre aceștia, ultimul care a făcut oferta finală a fost Pagliuca, iar asta s-a întâmplat în cursul dimineții de joi, în timp ce ceilalți trei au ofertat miercuri seară. Pagliuca este susținut de legenda lui Chelsea, John Terry.
Chiar dacă Abramovich și-a delegat atribuțiile de conducere a clubului, tot el va fi cel care va avea ultimul cuvânt la alegerea ofertantului și la alte detalii.
Roman Abramovich a scos Chelsea la vânzare
Roman Abramovich este un apropiat al președintelui Rusiei, Vladimir Putin, cel care a declanșat invazia Ucrainei pe 24 februarie.
Inițial, cel care devenea proprietar al lui Chelsea trebuia să achite 3,5 miliarde de euro către Roman Abramovich, însă rusul e dispus să mai negocieze puțin.
Roman Abramovich a participat la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia. La un moment dat, el a crezut că a fost otrăvit.
- În trecut, Abramovich a refuzat o ofertă de 2,6 miliarde de euro în schimbul lui Chelsea.
Roman Abramovich, sancționat dur și în SUA. Suma reprezintă peste jumătate din averea sa
Situația lui Roman Abramovich rămâne ingrată. Oligarhul rus a fost sancționat din nou, iar un tribunal din Jersey i-a "înghețat" active în valoare de peste 7 miliarde de dolari (7,3 miliarde).
Decizia vine după ce poliția americană "a căutat premise după unele bănuieli de legături cu activitățile de afaceri ale lui Roman Abramovich", potrivit unui comunicat al Guvernului, care anunță că ordinul este pus în practică instantaneu, adică de pe 12 aprilie.
Activele în cauză sunt localizate fie în Jersey, fie sunt deținute de unele entități de pe insula americană.
- Averea lui Roman Abramovich este de 13,9 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, așa că această sancțiune este echivalentă cu peste jumătate din averea sa.
Etichete: chelsea , roman abramovich
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...