Transferul lui Ronaldo la City, o minciună?! "Nu cred că a existat vreo șansă să se facă"
articol scris de Digi Sport11.09.2021, 08:51
Cristiano Ronaldo (36 de ani) a fost transferat de Manchester United de la Juventus în această vară.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pentru multiplul câștigător al Balonului de Aur au existat mai multe piste, cel puțin conform zvonurilor din presă. Dacă interesul celor de la PSG nu a părut a fi unul cu adevărat real, transferul la Manchester City a fost o posibilitate, conform mai multor surse oficiale.
Eventualitatea mutării lui Ronaldo la City i-a făcut pe șefii lui Manchester United să se implice și ei în negocierile pentru atacant, iar faptul că în trecut acesta a scris istorie pentru "diavolii roșii" a contat mai mult într-un final.
Ole Gunnar Solskjaer e de părere ca nu s-a pus probleme ca Ronaldo să meargă la Manchester City
Antrenorul lui Manchester United a vorbit înainte de meciul pe care formația sa îl va juca cu Newcastle, în a 4-a etapă a Premier League. Solskjaer a anunțat că este cert faptul că Ronaldo o să joace, iar faptul că Edinson Cavani nu a fost inclus în lot întărește eventuala prezență a fotbalistului venit de la Juventus.
Managerul novergian a mai spus că transferul lui Ronaldo la Manchester City nu a fost niciodată o posibilitate, din punct său de vedere.
"Nu cred că a existat vreo șansă să se facă. Presiunea este un privilegiu. Cristiano s-a antrenat toată săptămâna. Cu siguranță o sa fie pe teren la un moment dat", a spus Solskjaer, conform Mirror.
Cristiano Ronaldo are emoții înainte de primul meci de la revenirea la Manchester United
Atacantul portughez care a scris istorie la prima sa experiență în Premier League promite că a venit să câștige trofee la United. Ronaldo a vorbit și despre emoțiile pe care le are, inevitabile, dar experiența o să-l ajute să treacă peste, a mai punctat portughezul.
"Cum am mai spus, înainte a fost bine, am câștigat lucruri importante și am purtat acest tricou cu mulți ani în urmă, dar sunt aici să câștig din nou. Sunt capabil, atât eu, cât și colegii.
Sunt gata să joc. A fost o alegere bună pentru mine, pentru suporteri, pentru club. Sunt gata și pregătit să fac diferența în următorii 3 sau 4 ani", a spus Ronaldo, conform Mirror.
Etichete: manchester city , premier league , transfer , manchester united , ole gunnar solskjaer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...