Tottenham a bifat o performanță negativă cu Radu Drăgușin pe teren. De 10 ani nu s-a mai întâmplat
articol scris de Digi Sport30.03.2024, 19:35
Tottenham a câștigat partida cu Luton, scor 2-1, din etapa cu numărul 30 din Premier League.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Radu Drăgușin (22 de ani), fundașul central al celor de la Spurs, a fost integralist în această partidă.
Tottenham nu a mai primit atât de repede gol pe teren propriu de un deceniu
Chiar dacă s-a impus la limită, formația lui Ange Postecoglou a fost condusă din miunutul 02:17, după ce Tahith Chong i-a pasat decisiv lui Barkley.
Tottenham nu a mai primit un gol atât de repede într-un meci din Premier League de 10 ani, când Tomas Rosicky a înscris pentru Arsenal după 72 de secunde de la startul partidei, în martie 2014, potrivit statiscienilor de la Opta Joe.
Pentru Tottenham au marcat: Kabore (autogol), minutul 51, și Son, minutul 86.
Radu Drăgușin, nota 6,7 după prestația din Tottenham - Luton
Pentru prestația sa, Radu Drăgușin a fost notat cu 6,7 de Sofascore. Doar Udogie a luat un calificativ mai mic în tabăra lui Tottenham, 6.5. Heung-min Son a primit cea mai mare notă, 7,7. Romero, colegul românului din centrul defensivei, a fost notat cu 7,0.
Drăgușin a câștigat două dintre cele 3 dueluri aeriene avute cu atacanții adverși și tot două dintre cele 4 la sol. A atins mingea de 86 de ori și a pierdut în 12 rânduri posesia. A reușit 66 dintre cele 78 de pase încercate și a comis două faulturi.
În ciuda faptului că a evoluat din nou în nota echipei, românul a fost din nou criticat pe rețelele sociale:
- ”Drăgușin nici nu se apropie de Van de Ven”,
- ”Nu poate pasa o minge! Cum a ajuns la acest nivel?”,
- ”Drăgușin nu a făcut un meci rău, dar e evident că nu poate juca pe poziția de fundaș central stânga” sau ”Mă tem când Drăgușin e în posesia mingii”, au fost doar câteva dintre reacții.
VIDEO Rezumat Tottenham - Luton 2-1
Etichete: tottenham , radu dragusin , luton
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...