TOP Cei mai nedoriți manageri din istoria Premier League
17.06.2013, 17:26Revenirea surprinzătoare a lui Joe Kinnear în staff-ul celor de la Newcastle a stârnit furia suporterilor echipei. Irlandezul, în vârstă de 66 de ani, a semnat un contract valabil trei sezoane pentru a deveni director sportiv și se va ocupa de politica de transferuri a clubului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mulți dintre fanii lui Newcastle sunt uluiți de programele irlandezului, pe care nu-l consideră unul de-al casei. Plecând de la acest caz, cei de la The Sun au întocmit un top cu alte zece sosiri nedorite din epoca Premier League.
1. George Graham (Tottenham)
Legendarul antrenor, care le-a mai pregătit pe Arsenal și Leeds, a ales în 1998 să plece la Tottenham. Peste doar cinci luni, scoțianul a cucerit Cupa Ligii, dar asocierea sa cu cei de la Arsenal n-a putut fi trecută cu vederea de fanii marii rivale.
2. Glenn Roeder (West Ham United)
După ce vraja de șapte ani a lui Harry Redknapp a luat sfârșit în 2001, fanii celor de la West Ham au așteptat să vină un antrenor la fel de valoros precum precedentul pentru a continua treaba. Așa că n-au rămas deloc impresionați când au văzut că Roeder a preluat conducerea tehnică.
3. Harry Redknapp (Southampton)
În vara lui 2004, Redknapp pleca de la Portsmouth pentru a semna cu Southampton.
Redknapp a riscat mânia ambelor rânduri de suporteri după ce a părăsit-o pe Portsmouth pentru Southampton în 2004. Cu el pe bancă, “sfinții“ au retrogrdat la finalul unui sezon în care a avut la dispoziție jucători precum Kevin Phillips și Peter Crouch.
Acest lucru i-a atras ura pe viață a fanilor.
4. Avram Grant (Chelsea)
Antrenorul israelian i-a urmat în funcția de antrenor al londonezilor lui Jose Mourinho în 2007. El n-a câștigat nimic, spre disperea fanilor londonezi, dar a fost aproape de cucerirea Ligii Campionilor.
5. Joe Kinnear (Newcastle)
După ce Kevin Keegan a plecat pentru a doua oară de la Newcastle, antrenorul de 66 de ani a preluat frâiele echipei. Antrenorul, unul nepopular în rândul fanilor, a trebuit să renunțe la jumătatea sezonului, din cauza unor probleme de sănătate. În cele din urmă, la finalul campionatului, Newcastle a retrogradat.
6. Roy Hodgson (Liverpool)
Actualul selecționer al Angliei a avut parte de un sezon slab pe banca “cormoranilor“ în anul competițional 2010-2011. Fanii celor de la Liverpool n-au înghițit acest lucru, mai ales că erau încă marcați de ce realizase la echipă Rafa Benitez. Mandatul lui Hodgson a durat doar șase luni, fiind înlocuit cu Kenny Dalglish
7. Alan Pardew (Newcastle)
Pardew, care a fost desemnat “Managerul anului“ în 2012, pentru că a terminat cu Newcastle pe locul cinci, n-a fost primit așa cum trebuie de fanii echipei în 2010.
Pardew și-a câștigat fanii de partea sa, dar acum el este iar în dizgrație, după sezonul de coșmar recent încheiat.
8. Steve Kean (Blackburn)
Clubul a ajuns în subsolul ligii a doua din Anglia, fiind la un moment dat la un pas de o retrogradare rușinoasă, iar Kean, precum și șefii clubului au fost trași la răspundere de fani.
9. Alex McLeish (Aston Villa)
Fanii lui Aston Villa au râs de rivalii de la Birmingham când aceştia au retrogradat din Premier League în 2011, la doar trei luni după ce au cucerit Cupa Ligii. Dar cei care au râs la urmă au râs mai bine, întrucât managerul McLeish a ajuns de la Birmingham tocmai pe Villa Park.
Aventura sa la Aston Villa a fost un dezastru, ratând la mustaţă o a doua retrogradare consecutivă, fiind demis la finalul sezonului.
10. Rafa Benitez (Chelsea)
Totul era împotriva lui Benitez când a devenit antrenorul interimar al lui Chelsea în sezonul precedent.
I-a urmat la Chelsea lui Roberto Di Matteo, demis fără remuşcări, deşi adusese Liga Campionilor pe Stamford Bridge. Fanii nu au uitat niciodată că spaniolul a condus-o pe rivala Liverpool şi au ţinut să-i amintească mereu acest lucru.
Suporterii s-au mai înmuiat, însă, după ce Benitez a adus Europa League şi a cucerit locul trei în Premier League, dar nimeni nu l-a regretat când a plecat la Napoli.
Etichete: premier league , roy hodgson , redknapp , rafa benitez , avram grant , manageri , george graham , glenn roeder , joe kinnear , allan pardew
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...