Video&Foto Tensiuni la Tottenham în meciul cu Liverpool. Scandal pe teren cu doi dintre colegii lui Radu Drăgușin
articol scris de Digi Sport06.05.2024, 09:09
Tottenham a pierdut cu 4-2 meciul cu Liverpool și a ajuns la a patra înfrângere consecutivă în Premier League.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Echipa la care joacă Radu Drăgușin pare că stă pe un ”butoi de pulbere”. Doi dintre colegii internaționalului român s-au certat pe teren, iar jurnaliștii de la The Sun susțin că au fost la un pas de un conflict fizic.
Cristian Romero și Emerson Royal s-au certat la finalul primei reprize. Vicario a fost cel care i-a despărțit
Jucătorii Cristian Romero și Emerson Royal au fost ”eroii” acestui moment. Iar totul s-a întâmplat în pauza meciului Liverpool - Tottenham, într-un moment în care ”cormoranii” conduceau cu 2-0. Jurnaliștii de la The Sun scriu că cei doi și-au aruncat vorbe grele și s-au îndreptat amenințător unul spre celălalt.
Sursa citată scrie că ar fi ajuns chiar la un conflict fizic, dacă nu ar fi intervenit portarul Vicario. Micky van de Ven a văzut scena, dar a părut că nu este foarte interesat să se implice în această dispută și s-a uitat în altă parte, cu o mină preocupată.
Galerie Foto
Cum a reacționat Ange Postecoglou după disputa jucătorilor de la Tottenham
Ange Postecoglou a încercat să minimalizeze acest moment tensionat și a spus că este vorba de o dovadă că cei doi jucători sunt preocupați de ceea ce se întâmplă la echipă. ”Nu cred că se duc pe tunel ținându-se de mână. Le pasă și asta e un lucru bun”, a spus antrenorul formației londoneze.
Doar că pauza nu i-a ajutat prea mult pe jucătorii lui Tottenham, iar echipa lui Klopp conducea cu 4-0 după o oră de joc. Richarlison și Heung-Min Son au marcat în ultimele 20 de minute și au stabilit scorul final: Liverpool - Tottenham 4-2.
Tottenham se află pe locul cinci la șapte puncte distanță de locul patru. Radu Drăgușin nu a jucat niciun minut în duelul cu Liverpool și apărut pe teren doar în șase meciuri în acest sezon în echipamentul lui Spurs și a acumulat 229 de minute.
Video cu reacția lui Radu Drăgușin, după un meci în care a fost din nou rezervă la Tottenham
Liverpool - Tottenham 4-2
VIDEO cu rezumatul meciului:
Etichete: ange postecoglou tottenham , cristian romero și emerson royal , scandal tottenham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...