Video ”Te rog, nu pleca!” Grealish, one-man show: și-a implorat colegul să rămână la Manchester City
articol scris de Digi Sport13.06.2023, 13:25
Jucătorii celor de la Manchester City sunt într-o continuă sărbătoare, după ce au reușit să cucerească trofeul UEFA Champions League pentru prima dată în istoria clubului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jack Grealish, către Bernardo Silva: ”Te rog, nu pleca!”
”Cetățenii” au avut parte de o paradă a campionilor pe străzile din Manchester, iar Jack Grealish (27 de ani) a fost cel care a ieșit în evidență. Internaționalul englez a fost nedespărțit de sticlele de alcool în ultimele 3 zile și imaginile în care a fost surprins au dat naștere glumelor pe rețelele sociale.
Galerie Foto
La un moment dat, Grealish, mai în glumă, mai în serios, i-a transmis colegului său Bernardo Silva (28 de ani) să nu se despartă de Manchester City, având în vedere zvonurile potrivit cărora portughezul este dorit de PSG și Barcelona.
”Te rog, nu pleca!”, a fost mesajul englezului pentru Silva.
Bernardo Silva a fost achiziționat de Manchester City în 2017 de la Monaco, pentru 50 de milioane de euro. În cei 6 ani petrecuți pe Etihad, lusitanul a adunat 306 meciuri, 55 de goluri și 59 de assist-uri.
- 80 de milioane de euro este cota de piață a lui Silva, conform Transfermarkt.
- 14 trofee a cucerit Bernardo Silva cu Manchester City.
7 plecări sunt așteptate la Manchester City, după sezonul în care s-a reușit tripla istorică
Publicația Foot Mercato anunță că nu mai puțin de 7 jucători sunt așteptați să părăsească Etihad Stadium în această vară.
Trei dintre aceștia nu sunt pe "lista neagră" a lui Guardiola, însă și-ar dori o aventură nouă: Bernardo Silva, Ilkay Gundogan și Riyah Mahrez sunt, în acest moment, cu un picior plecați de la Manchester City.
În ceea ce-i privește pe ceilalți patru, aceștia au intrat în dizgrația antrenorului spaniol, deoarece nu se ridică la cerințele așteptate. Este vorba de Aymeric Laporte, Kalvin Phillips, Sergio Gomez și Joao Cancelo.
Dacă Phillips și Gomez nu s-au impus niciodată în primul 11 al lui Guardiola, Laporte și Cancelo au fost la un moment dat titulari obișnuiți, însă spaniolul n-a mai fost mulțumit de cei doi în ultimul timp.
Etichete: manchester city , bernardo silva , jack grealish
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...