Ruben Amorim nu mai poate aștepta! 95.000.000 € pentru cel mai bun atacant din lume
articol scris de Digi Sport02.01.2025, 14:21
Ruben Amorim (39 de ani) este îngrijorat de viitorul lui Manchester United și forțează transferul unui atacant în iarnă.
Premier League: Liverpool - Manchester United, duminică, 18:30, DGS 1
Serie A: AS Roma - Lazio, duminică, 21:45, DGS 1
Ruben Amorim le-a cerut conducerii lui Manchester United, să îl aducă pe Viktor Gyokeres acum și să nu mai aștepte până în vară
Viktor Gyokeres (26 de ani) este atacantul celor de la Sporting Lisabona, echipa antrenată de Ruben Amorim până în noiembrie. Suedezul mai are contract până în 2028 cu echipa din Portugalia și are o clauză de aproximativ 95 de milioane de euro.
Conform Daily Star, Ruben Amorim ar vrea să scape de Marcus Rashford (27 de ani) și Joshua Zirkzee (23 de ani), și să forțeze transferul lui Gyokeres pe Old Trafford. Manchester United are nevoie de un atacant care să marcheze, "Diavolii" nu au reușit să înscrie niciun gol în ultimele trei partide.
Negocierile vor fi destul de dificile, deoarece Sporting se află într-o formă destul de slabă după plecarea lui Ruben Amorim. Ultimul meci al echipei a fost câștigat la limită, cu 1-0, împotriva rivalei Benfica.
Gyokeres a avut o evoluție remarcabilă și în Liga Campionilor, unde a reușit un hat-trick în fața celor de la Manchester City.
- 75 de milioane de euro este cota de piață a lui Viktor Gyokeres, conform transfermarkt.com
Viktor Gyokeres, cel mai bun marcator al anului 2024!
Gyokeres, care a evoluat anul trecut în liga a doua engleză, la Coventry City, a înscris 52 de goluri în 56 de partide disputate în tricoul lui Sporting, la care se adaugă ale 10 reuşite în şapte selecţii pentru Suedia, notează Agerpres.
Norvegianul Erling Haaland, jucătorul campioanei en titre a Angliei, Manchester City, a fost cel mai aproape de performanţa lui Gyokeres, el a terminat anul cu un total de 49 de goluri.
Singurii jucători care au avut cifre mai mari decât ale lui Viktor Gyokeres pe parcursul unui an calendaristic au fost argentinianul Lionel Messi (91 de goluri în 2012), portughezul Cristiano Ronaldo (69 de goluri în 2013) şi polonezul Robert Lewandowski (69 de goluri în 2021).
VIDEO Sporting - Manchester City 4-1:
Etichete: manchester united , ruben amorim , viktor gyokeres , cel mai bun maracator 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Alexei Bugaev era cândva considerat unul dintre cei mai promițători fundași din Rusia, participând...