Rămâne Manchester United fără De Gea? Portarul dorit de "diavoli" în cazul plecării spaniolului
30.03.2017, 13:50Manchester United continuă să ia în calcul varianta de a rămâne fără portarul spaniol David De Gea. Acest lucru este demonstrat şi de faptul că "diavolii" sunt în căutări pentru a aduce un nou goalkeeper din sezonul viitor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
The Independent susţine că managerul lui United, Jose Mourinho, şi-l doreşte pe portarul Interului, Samir Handanovic, pe care îl consideră înlocuitorul perfect pentru De Gea.
Slovenul în vârstă de 32 de ani este unul dintre cei mai buni goalkeeperi din Serie A şi n-ar spune nu unei plecări de pe Giuseppe Meazza, în cazul în care "nerazzurrii" vor rata calificarea în Liga Campionilor, competiţie unde Handanovic n-a jucat niciodată şi unde visează să evolueze.
Nici United nu se află însă acum pe loc de Liga Campionilor, iar gruparea de pe Old Trafford nu este singura interesată de serviciile fostului portar al lui Udinese.
Liverpool şi Manchester City îl monitorizează şi ele pe sloven.
Gianluigi Donnarumma ar fi o altă ţintă pentru Manchester United, însă preţul solicitat de Milan pentru noul portar-minune al Italiei, peste 100 de milioane de euro, îi ţine departe pe englezi.
Real Madrid intenţionează să-l oferteze din nou pe David De Gea, după ce a fost la câteva secunde distanţă de a-l aduce, în vara lui 2015. Madrilenii nu ar fi trimis la timp documentaţia pentru a perfecta tranzacţia după ce căzuseră de acord cu United în privinţa sumei de transfer.
12,5 milioane de euro e suma la care este evaluat Samir Handanovic, potrivit transfermarkt.de
40 de milioane de euro e suma la care e cotat David De Gea
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: inlocuitor man united de gea , handanovic man united , portar nou manchester united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...