Planul lui Guardiola! Fotbalistul care se află în negocieri avansate cu Manchester City + Postul pe care vrea întăriri
articol scris de Digi Sport30.07.2023, 19:50
Manchester City a cucerit trofeul din Premier League, dar și pe cel al Champions League, iar "Cetățenii" pregătesc intens noul sezon.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Până acum, Manchester City l-a mai transferat pe Mateo Kovacic, de la Chelsea, însă campioana Angliei vrea să își completeze lotul în această vară, iar Pep Guardiola și-a făcut planul.
Guardiola mai vrea doi fotbaliști la Manchester City
Unul dintre jucătorii doriți insistent de Pep Guardiola în ultima perioadă a fost Joseph Gvardiol, fundașul central al celor de la Leipzig. Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Manchester City va pune la punct, săptămâna viitoare, ultimele detalii în ceea ce privește transferul jucătorului croat.
Totodată, Guardiola le-a mai cerut conducătorilor aducerea unui fotbalist care poate evolua în părțile laterale ale atacului. În această vară, Manchester City a "slăbit" odată cu plecarea lui Riyad Mahrez în Arabia Saudită, astfel că tehnicianul iberic își dorește să completeze lotul "Cetățenilor" cu un jucător.
Ce spune Pep Guardiola, după ce Riyad Mahrez a plecat de la Manchester City
Pep Guardiola susține că și l-a dorit pe Riyad Mahrez în continuare la club, însă nu s-a putut opune mutării fotbalistului algerian în Arabia Saudită.
”Riyad a primit o ofertă incredibilă și de aceea nu-i puteam spune să nu o facă. Gândurile noastre au fost ca el să rămână aici, cu siguranță.
În urmă cu câteva luni, când Cristiano Ronaldo a fost singurul care a plecat, nimeni nu credea că atât de mulți jucători de top vor juca în liga saudită. În viitor vor fi mai mulți și de aceea cluburile trebuie să fie conștiente de ceea ce se întâmplă.
Arabia Saudită nu înseamnă o amenințare, este o realitate. Ei vor să creeze o ligă puternică și până acum. Premier League a cheltuit mai mult decât ceilalți pentru că organizarea este mai bună și drepturile de difuzare sunt mai mari.
Nu este ușor să înlocuiești acest tip de jucător. Nu simte presiunea, este un tip care trebuie să joace în fiecare zi pentru a fi fericit. Înțeleg complet”, a spus Pep Guardiola, potrivit Daily Mail.
Riyad Mahrez ar urma să aibă un salariu în valoare de 30 de milioane de euro pe an la Al-Ahli.
Etichete: manchester city , guardiola , transfer city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...