Pep Guardiola și-a epuizat cuvintele de laudă după succesul cu Liverpool! Remarcatul ibericului: ”Un fotbalist excepțional”
articol scris de Digi Sport01.04.2023, 17:53
Manchester City a câștigat derby-ul etapei a 29-a din Premier League, 4-1 în fața celor de la Liverpool.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Cormoranii” au deschis scorul în minutul 17, prin Salah, însă avantajul trupei lui Jurgen Klopp nu a durat decât 10 minute, până la reușita lui Julian Alvarez, înlocuitorul în primul 11 al lui Erling Haaland. După 1-1 la pauză, ”Cetățenii” s-au dezlănțuit în repriza a doua și au mai marcat de trei ori, prin De Bruyne, Gundogan și Grealish.
Pep Guardiola, în al nouălea cer după victoria cu Liverpool: ”Una dintre cele mai bune prestații”
La finalul jocului, Guardiola și-a epuizat cuvintele de laudă în încercarea de a caracteriza prestațiile elevilor săi. Grealish, Mahrez, dar mai ales Alvarez, s-au numărat printre remarcații tehnicianului în vârstă de 52 de ani.
"Din minutul 1 până în minutul 93 a fost o prestație perfectă. Chiar dacă am primit un gol, am jucat foarte bine. Liverpool a pus mereu pericol pe tranziție, dar noi am jucat foarte bine, una dintre cele mai bune prestații în cei 7 ani ai mei aici.
Jucătorii știau că nu joacă slab. Am fost conduși, dar am continuat, am discutat la pauză, iar de la 2-1 jocul a devenit stabil. Jack Grealish? Ne-a salvat de la primirea celui de-al doilea gol. Riyad Mahrez a fost și el excepțional. Nu pot să numesc un jucător mai bun decât altul. Toți au fost excepționali.
Julian Alvarez? Nu numai golul, ci și pasele de la golul 2 și golul 3. Este foarte inteligent când are mingea, e un fotbalist excepțional. Clubul a reușit un transfer senzațional când l-a adus. E campion mondial alături de Lionel Messi dintr-un anumit motiv", a transmis Pep Guardiola, potrivit BBC.
VIDEO Rezumat Manchester City - Liverpool 4-1
Pep Guardiola s-a bucurat în fața adversarilor: ”Bine că nu a reacționat și Tsimikas”
Galerie Foto
Antrenorul lui Manchester City a sărbătorit prima reușită a echipei sale în fața jucătorilor de la Liverpool care, chiar în acel moment, treceau prin fața băncii tehnice a ”Cetățenilor”.
Prima ”victimă” a fost grecul Konstantinos Tsimikas (26 de ani). Bucuria lui Guardiola a fost caracterizată drept ”indecentă” pe rețelele sociale, însă tehnicianul a părut că-i cere scuze fotbalistului ”Cormoranilor” pentru ieșirea avută. Apoi, Artur, care terminase la rândul său încălzirea și mergea spre propria bancă, a fost ”luat în primire” de Pep, cu o strângere de mână viguroasă.
Reacția lui Pep Guardiola a fost criticată de internauți: ”Omul trăiește totul prea intens”, ”Ce lipsă de fair play”, ”De ce să sărbătorești un gol într-un mod atât de indecent”, ”Unii găsesc amuzant acest lucru, dar mi se pare total lipsit de clasă pentru un antrenor” sau ”Bine că nu a reacționat și Tsimikas”, au fost doar câteva dintre reacții.
Etichete: pep guardiola , manchester city liverpool , antrenor manchester city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...