Pellegrini este convins că și dacă ar fi luat Champions League tot ar fi fost înlocuit cu Guardiola
23.04.2016, 14:16SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În conducerea celor de la Manchester City se află doi foști directori din fostul staff administrativ al celor de la Barcelona, Ferran Soriano și Txiki Begiristain, care au încercat să-l aducă pe Guardiola pe ”Etihad Stadium” și în 2012, dar atunci nu au avut sorți de izbândă.
Actualul antrenor al ”cetățenilor”, Manuel Pellegrini (62 de ani), era conștient de acest lucru în momentul în care a preluat echipa în vara lui 2013 pentru o perioadă de patru ani.
Chilianul, care a câștigat titlul în Premier League, chiar la primul său sezon cu City, a declarat pentru Marca că a fost conștient de la început că nu va avea viață lungă la Manchester.
”Eu nu cred că m-au schimbat pe mine pentru că se așteptau la mai mult. Cei din conducerea clubului și-au dorit întotdeauna să lucreze cu Guardiola, ceea ce este logic într-un fel din moment ce se cunosc din perioada în care toți au colaborat la Barcelona”, a fost reacția lui Pellegrini.
Încă antrenorul lui City este convins că oficialii clubului au așteptat doar momentul oportun pentru a pune mâna pe semnătura catalanului.
”Pep a reprezentat mereu o opțiune pentru ei și era clar că-l vor oferta în momentul în care va deveni liber. Și dacă aș fi câștigat Champions League și două titluri în Anglia și tot aș fi fost schimbat cu Guardiola”, a mai spus Pellegrini.
Cu toate acestea, antrenorul chilian a spus că se va despărți în termeni amicali de gruparea din Manchester.
”Am o relație foarte bună cu oamenii care conduc clubul, cu Txiki, cu Ferran. Am înțeles decizia lor. Ei au vrut o schimbare după trei ani”, a mai spus Pellegrini.
Etichete: manchester city , pellegrini manchester city , guardiola city , pellegrini guardiola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...