Pantilimon, înger pentru City. A fost titular în victoria contra lui Stoke din Cupă
26.01.2013, 16:45În acest weekend, cele mai importante echipe din Premier League sunt implicate în Cupa Angliei, competiţie care a ajuns în faza şaisprezecimilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pentru români, cel mai interesant meci a fost cel dintre Stoke City (locul 10 în Premier League, cu 29 de puncte) și campioana en-titre, Manchester City, (locul 2, cu 51 de puncte). Dacă până acum Pantilimon n-a primit nicio șansă de a debuta în campionat, Mancini i-a acordat credit goalkeeperului nostru în a doua competiția din Anglia, așa cum s-a întâmplat și-n turul precedent, contra celor de la Watford.
Internaționalul român (25 de ani) a fost titularizat și contra celor de la Stoke, iar prestația sa a fost una sigură, fără emoții. De altfel, fostul portar al Timișoarei n-a avut prea mult de lucru, asta datorită colegilor săi care au presat mereu pentru a obține victoria și, implicit, calificarea. Abia în minutul 68, Pantilimon a fost pe fază la cornerul executat de Etherington.
Până la urmă, “cetățenii“ au obținut golul mult dorit, autor fiind Zabaleta, aflat la prima reușită pentru City în Cupă, pentru că în campionat și-a mai trecut numele de două ori, până acum, pe lista marcatorilor.
Cu acest succes, City s-a calificat în faza optimilor de finală ale Cupei Angliei, acolo unde o va întâlni pe Arsenal.
Echipele de start
Stoke City: Sorensen - Shotton, Shawcross, Huth, Wilkinson - Kightly, Whelan, Nzonzi, Etherington - Walters, Jones
Antrenor: Tony Pulis
Manchester City: Pantilimon - Zabaleta, Kompany, Lescott, Kolarov - Garcia, Barry, Milner - Tevez, Silva, Dzeko
Antrenor: Roberto Mancini
Etichete: manchester city , pantilimon , pantilimon manchester city , cupa angliei pantilimon , pantilimon titular la city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...