Oficialii lui Arsenal, decizie radicală după demiterea lui Emery. Legenda care îi poate salva pe "tunari"
05.12.2019, 09:29Unai Emery s-a despărțit de Arsenal pe 29 noiembrie, însă clubul încă nu a numit un antrenor principal în locul său. Cu toate că "secundul" Freddie Ljungberg este interimar, el nu va rămâne și principal, așa cum se credea la un moment dat.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Pentru a nu se grăbi să ia o decizie, în zilele care au trecut de la plecarea lui Emery oficialii de pe Emirates s-au gândit că cel mai potrivit înlocuitor ar fi Patrick Vieira.
Fostul mijlocaș de legendă al "tunarilor" impresionează pe banca lui Nice, iar publicația "Nice-Matin" susține că mutarea e foarte aproape de a se perfecta. În plus, britanicii se gândesc la un antrenor "de cursă" lungă, capabil să resusciteze echipa și să-i calce pe urme celebrului Arsene Wenger, care a condus echipa timp de 22 de ani. Iar Vieira pare a avea calitățile potrivite pentru asta, mai ales că l-a avut ca mentor chiar pe Wenger, sub comanda căruia a evoluat 9 ani la Arsenal, dintre care în 3 sezoane a fost și căpitan.
Vieira s-a enervat când a fost întrebat despre propunerea lui Arsenal
"Am impresia că vă preocupă mai mult pe voi decât pe mine sau pe club. Nu pot spune nimic desprea asta. Nu este nimic serios, nimic real. Nu am comentarii de făcut", a explicat antrenorul lui Nice.
Arsenal s-a interesat de Vieira încă de când acesta și-a început cariera de antrenor, în 2016, pe banca lui New York City FC, după care a urmat Nice, echipă pe care o pregătește din 1 liulie 2018 și cu care mai are contract până pe 30 iunie 2021. În primul sezon pe banca francezilor, echipa a terminat pe locul 7, însă acum se află pe 14.
Cu Ljungberg interimar, Arsenal a făcut 2-2 cu Norwich în deplasare.
Printre variantele pe care le mai au șefii lui Arsenal sunt Mikel Arteta, Nuno Espirito Santo, Massimiliano Allegri sau Brendan Rodgers.
Etichete: unai emery , arsenal , patrick vieira , antrenor arsenal , manager arsenal , freddie ljungberg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...