OFICIAL | Vincent Kompany revine în fotbalul englez. Ce formația a preluat după plecarea de la Anderlecht
articol scris de Digi Sport14.06.2022, 17:18
Vincent Kompany (36 de ani) își continuă ascensiunea ca și antrenor, asta după ce a avut o primă experiență la formația unde și-a început cariera de fotbalist, Anderlecht.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Acum, fostul fotbalist legendar al celor de la Manchester City a preluat una dintre echipele care vrea să revină cât mai rapid cu putință în Premier League.
Vincent Komapny, noul antrenor al celor de la Burnley
Burnley, formația care a retrogradat la capătul sezonului recent încheiat în Premier League, vrea să revină cât mai rapid pe prima scenă a fotbalului englez.
În acest sens, trupa care a fost pregătită de Sean Dyche în ultimii ani, are acum un nou manager.
Vincent Kompany, ultima dată la Anderlecht, revine în fotbalul englez, însă de data asta ca și antrenor. Belgianul o va pregăti pe Burnley, formația cu care a semnat pentru următorii 3 ani.
"Sunt nerăbdător să încep munca. Vrem să formăm un lot și o mentalitate pozitivă. Am fost impresionat de viziunea pe care o are conducerea clubului, care este una asemănătoare cu a mea și una propice performanței", a spus Kompany pentru Burnleyfootballclub.com.
Vincent Kompany, rezultate pozitive la Anderlecht
Vincent Kompany a ajuns la Anderlecht în 2019, acolo unde a fost mai întâi jucător, iar pe parcursul sezonului, a devenit antrenor-jucător.
La finalul sezonului, în 2020, s-a retras din activitate, și a rămas doar antrenor.
În cele 3 sezoane petrecute în Belgia, tehnicianul a reușit 43 de victorii în 95 de meciuri. De asemenea, Kompany a jucat finala Cupei Belgiei în 2022, însă Anderlecht a fost bătută la penalty-uri de Gent.
Etichete: premier league , antrenor , anderlecht , burnley , vincent kompany
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...