Noutăți în negocierile dintre Roma și Tottenham pentru Chiricheș. Englezii vor un atacant la schimb
26.01.2015, 17:57Vlad Chiricheș este tot mai aproape de un transfer la AS Roma. În ultimele zile, presa din Peninsulă a scris că fostul stelist a revenit în atenția italienilor, iar Tottenham pare și ea acum pregătită să se despartă de fundașul român.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La sfârșitul săptămânii trecute, șefii Romei s-au întâlnit cu impresarul lui Chiricheș, Pietro Chiodi, iar negocierile dintre londonezi și italieni sunt în plină desfășurare.
Tottenham ar accepta să Îl lase pe Chiricheș la Roma, însă londonezii vor să profite de interesul formației din Serie A și au propus un schimb din care să facă parte Mattia Destro.
În vârstă de 23 de ani, Destro a venit la Roma de la Genoa în vara anului 2013, pentru aproape 5 milioane de euro. Schimbul de jucători are șanse mari să se realizeze, din moment ce Roma ar accepta să-l vândă pe Destro doar pentru suma de 15 milioane de euro.
25 de ani este vârsta lui Vlad Chiricheș
6 meciuri a adunat Chiricheș pentru Tottenham, în acest sezon de Premier League
Etichete: roma chiriches , roma destro , tottenham plecare chiriches , schimb jucatori roma tottenham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...