Mikel Arteta a stabilit prima ”țintă” din mercato de iarnă pentru Arsenal
articol scris de Digi Sport02.10.2023, 11:41
Arsenal are un început aproape perfect de sezon, cu 7 victorii obținute în 9 meciuri oficiale (două partide, cu Fulham, scor 0-0, și Tottenham, scor 2-2, s-au terminat la egalitate).
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cu toate acestea, antrenorul ”Tunarilor” Mikel Arteta își dorește să îmbunătățească lotul formației sale și să aibă șanse mai mari să obțină primul titlu de campioană în Premier League după 19 ani (ultima oară când Arsenal a fost ”încoronată” campioana Angliei a fost la sfârșitul sezonului 2003 / 2004).
Pedro Neto, dorit de Mikel Arteta la Arsenal
Potrivit celor de la Mirror Football, Mikel Arteta (43 de ani), antrenorul celor de la Arsenal, îl monitorizează pe Pedro Neto (23 de ani), atacantul celor de la Wolves, care a impresionat prin evoluțiile sale bune din acest start de sezon. Astfel, lusitanul ar putea ajunge la formația de pe Emirates în perioada de mercato de iarnă.
Cu toate acestea, faptul că Neto devine un jucător din ce în ce mai important pentru Wolves va îngreuna mutarea portughezului la Arsenal, întrucât reprezentanții ”Lupilor” vor cere o sumă consistentă de transfer în schimbul său. De altfel, de la începutul acestei stagiuni, jucătorul lusitan de profil ofensiv, care poate evolua atât în flanc, cât și ca atacant central, a marcat un gol și a furnizat 4 pase decisive, în 7 partide jucate pentru Wolves.
- Pedro Neto mai are contract cu Wolves până în vara anului 2027.
Pedro Neto a ajuns la Wolves în vara anului 2019, după ce ”Lupii” le-au achitat celor de la Lazio aproximativ 17,9 milioane de euro. În tricoul formației din Premier League, lusitanul a adunat 118 de meciuri, a marcat 12 goluri și a furnizat 17 assist-uri, în decurs de 5 sezoane.
- 28 de milioane de euro este cota de piață a lui Pedro Neto, potrivit Transfermarkt
În cariera sa, Pedro Neto a mai jucat pentru Lazio (5 partide) și Braga (3 partide, un gol).
Etichete: arsenal , wolves , pedro neto
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...