Barcelona i-a găsit înlocuitor lui Frenkie de Jong. Catalanii "vânează" un jucător de la Arsenal
articol scris de Digi Sport30.12.2024, 16:11
Barcelona este foarte atentă la piața jucătorilor ale căror contracte expiră pe 30 iunie 2025.
Scoția Premiership: Rangers - Celtic, joi, 17:00, DGS 1
Scoția Premiership: Dundee - Dundee United, joi, 19:30, DGS 1
Clubul catalan vrea să concureze pentru semnătura unor astfel de fotbaliști, dar își dorește să respecte și regula „fair play-ului financiar” impus de LaLiga.
Thomas Partey este pe lista celor de la Barcelona. Mijlocașul de la Arsenal este înlocuitorul lui Frenkie de Jong
Potrivit Mundo Deportivo, un jucător de mare interes este mijlocașul ghanez Thomas Partey (Arsenal, 31 de ani). Barcelona nu își dorește reînnoirea contractului lui Frenkie de Jong (27 de ani), din cauza performanțelor slabe ale mijlocașului.
Dacă olandezul nu își va îmbunătăți semnificativ jocul în următoarele luni, clubul ar putea să-l vândă vara viitoare.
- 45 de milioane de euro este cota de piață a lui Frenkie de Jong, conform transfermarkt.com
Astfel, echipa va avea nevoie de un mijlocaș similar cu de Jong, care să aibă putere, mobilitate și versatilitate. Trebuie să fie capabil să joace atât ca mijlocaș central, cât și ca mijlocaș defensiv.
Thomas Partey îndeplinește aceste criterii și dovada este faptul că, în acest sezon, joacă atât ca mijlocaș defensiv, cât și ca fundaș dreapta.
În plus, el are o experiență vastă în competiții de top. A evoluat pentru Atletico Madrid între 2015 și 2020, iar Deco îl apreciază de mult timp.
Partey trece printr-o perioadă excelentă, iar Arsenal, ocupanta locului trei în Premier League, face tot posibilul pentru a-l păstra pe mijlocașul ghanez.
- 15 milioane de euro este cota de piață a lui Thomas Partey, conform transfermarkt.com
Citește și:
Jonathan Tah va semna până în iulie 2030 cu Barcelona
Conform sursei menționate anterior, Jonathan Tah, deși este deja un jucător experimentat, va primi din partea Barcelonei un ”mega-contract”, întins pe cinci sezoane. Astfel, spaniolii scriu că stoperul neamț va semna până în iulie 2030 cu gruparea de pe Camp Nou.
Astfel, fundașul central va evolua pentru Barcelona cel puțin până la vârsta de 33 de ani (în cazul în care angajamentul dintre cele două părți nu va fi reziliat înainte de termen.
Jonathan Tah a evoluat în ultimul deceniu doar pentru Bayer Leverkusen și și-a manifestat dorința de a pleca de la gruparea din Bundesliga la finalul actualei stagiuni.
- 378 de meciuri a jucat Tah pentru Leverkusen, a marcat 16 goluri și a furnizat 12 pase decisive
- 30 de milioane de euro este cota de piață a lui Tah, potrivit Transfermarkt
Jonathan Tah se va lupta pentru un post de titular la Barcelona cu Ronald Araujo (25 de ani), Pau Cubarsi (17 ani), Andreas Christensen (28 de ani) și Inigo Martinez (33 de ani).
VIDEO Rezumat Barcelona - Atletico, scor 1-2
Etichete: barcelona , arsenal , frenkie de jong , thomas partey , video barcelona ateltico
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cel puţin 11 persoane au fost rănite prin împuşcare, miercuri, în faţa unui club de noapte din...