Mesajul lui Antonio Conte după ce a ajuns pe masa de operație
articol scris de Digi Sport02.02.2023, 07:53
Antonio Conte (53 de ani), antrenorul lui Tottenham, a fost operat de colecist, miercuri, la Londra.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Operația lui Antonio Conte a venit într-un context deja nefavorabil pentru londonezi, după ce tehnicianul ar fi decis să plece de la club și a început să își cântărească opțiunile.
Mesajul lui Antonio Conte după operația suferită
La câteva ore de la intervenția chirurgicală la care a fost supus, Antonio Conte a ținut să-și linișteasă fanii cu ajutorul unei postări pe rețelele sociale.
”Vă mulţumesc pentru frumoasele mesaje. Operaţia mea a decurs bine şi deja mă simt mai bine.
Acum este timpul să mă refac. Abia aştept să revin pe teren alături de echipă”, a scris Antonio Conte, la InstaStory.
Antonio Conte mai are contract cu cei de la Tottenham până la data de 30 iunie 2023.
În prezent, Tottenham se află pe locul cinci în Premier League, cu 36 de puncte din 21 de etape disputate.
Antonio Conte vrea să revină în Serie A
Negocierile pentru prelungirea contractului, scadent în vară, nu au fost încheiate cu succes, iar jurnalistul italian Gianluca Di Marzio, citat de SportBible, anunță că Antonio Conte va pleca sigur de la trupa londoneză la finalul sezonului.
Potrivit jurnalistului Nicolo Schira, Antonio Conte își dorește să revină în Serie A, acolo unde le-a mai antrenat, printre altele, pe Atalanta, Juventus sau Inter Milano.
Etichete: antonio conte , tottenham , antonio conte operat , mesaj antonio conte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...