Martin Demichelis, ghinion teribil la City. S-a accidentat la antrenament
05.09.2013, 23:29Oficialii celor de la Manchester City au anunțat bucuroși, în urmă cu trei zile, faptul că l-au transferat pe Martin Demichelis (32 de ani) de la Atletico Madrid. Fundașul argentinian a semnat un contract pe cinci ani, clubul spaniol fiind răsplătit cu cinci milioane de euro.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Demichelis a pornit, însă, cu stângul aventura din Albion. Fotbalistul a suferit o accidentare dură la genunchi, în timpul antrenamentului de joi dimineață. Din primele controale s-a estimat că fundașul va sta pe tușă o lună și jumătate, dar un verdict clar se va da după ce jucătorul va efectua, zilele viitoare, un RMN.
Staff-ul medical al “cetățenilor“ se teme ca nu cumva ligamentele să fi fost afectate, caz în care fotbalistul ar putea lipsi mai mult de pe gazon, poate chiar tot acest an.
Martin Demichelis s-a tot plimbat vara aceasta. Rămas liber de contract, după ce i-a expirat angajamentul cu Malaga, argentinianul a ajuns în curtea celor de la Atletico Madrid. La spanioli a stat doar două luni, fiind apoi vândut către gruparea din Premier League.
Accidentarea lui Demichelis a picat cum nu se poate mai prost pentru Manuel Pellegrini, mai ales că și Vincent Kompany se află în aceeași situație. Manchester va debuta în grupele UEFA Champions League cu un meci în deplasare contra celor de la Viktoria Plzen, după care va urma derby-ul cu Manchester United.
Etichete: manchester city , demichelis , martin demichelis , demichelis manchester city , demichelis accidentare , ghinion demichelis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...