Marcus Rashford, implicat din nou într-o campanie umanitară! Gest superb pentru copii
articol scris de Digi Sport17.11.2020, 17:13
Marcus Rashford, atacantul lui Manchester United și al naționalei Angliei, va lansa un club de lectură destinat copiilor, pentru a-i ajuta pe aceştia să evadeze din realitate cu ajutorul cărţilor.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Mijlocașul ofensiv în vârstă de 23 de ani a iniţiat recent o campanie umanitară, militând pentru ca guvernul britanic să le ofere tichete de hrană în timpul vacanţelor şcolare elevilor proveniţi din medii defavorizate.
Acum, Rashford va lansa un club de lectură pentru copii, unindu-şi forţele cu editura Macmillan Children's Books.
Marcus Rashford a început să citească cărți la 17 ani
"Am început să citesc doar la 17 ani şi asta mi-a schimbat complet felul de a gândi şi mentalitatea", a declarat într-un comunicat jucătorul, care a crescut la Manchester într-o familie ce se baza pe tichete de masă şi ajutorul guvernului.
"Aş fi vrut să am această ocazie când eram copil, dar cărţile n-au fost niciodată un lucru pe care familia noastră şi-l putea permitea când trebuia să punem mâncarea pe masă", a spus Rashford.
Marcus Rashford Book Club va fi lansat anul viitor. Cărţile ar urma să ajungă mai ales la copiii proveniţi din mediile defavorizate.
Marcus Rashford a primit decoraţia de Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE)
Rashford, care a primit decoraţia de Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE) pentru inţiativa sa referitoare la mesele oferite elevilor, a afirmat că în copilăria sa au fost perioade când "evadarea prin lectură" l-ar fi putut ajuta.
"Vreau să existe această evadare pentru toţi copiii. Nu doar pentru cei care şi-o pot permite. Ştim că astăzi sunt în Regatul Unit mai mult de 380.000 de copii care n-au avut niciodată o carte, copii care sunt în medii vulnerabile. Asta trebuie să se schimbe", a spus el.
Rashford chiar lucrează la o carte, împreună cu ziaristul Carl Anka şi psihologul Katie Warriner. Intitulată "Eşti un campion: scoate-ţi la iveală potenţialul, găseşte-ţi calea şi fii cât de bun poţi", cartea, un volum non-fiction, cu ilustraţii, destinat categoriei de vârstă 11-16 ani, va fi publicată în mai 2021.
"Să-i facem pe copiii noştri să citească despre faptul că nu sunt singuri şi să-i facem să poată visa. Să-i echipăm împotriva obstacolelor şi greutăţilor cu care s-ar putea confrunta.
Să-i facem să fie apropiaţi de personaje, asigurându-ne că oamenii indiferent de rasă, religie şi gen sunt descrişi corect şi reprezentativi pentru societatea modernă. Nu contează unde ai crescut, talentul trebuie recunoscut şi promovat", a afirmat fotbalistul.
Agerpres
Etichete: manchester united , marcus rashford
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...