Manchester City își betonează apărarea cu un fundaș de 55 de milioane! Transferul a fost deja confirmat
articol scris de Digi Sport27.09.2020, 11:16
Ruben Dias (23 de ani), fundașul central de la Benfica, va semna cu Manchester City, informația fiind confirmată și de antrenorul portughezilor, Jorge Jesus.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dias, internațional portughez, a fost titular și a înscris un gol în meciul câștigat de Benfica, aseară, contra celor de la Moreirense. După partidă, Jorge Jesus a recunoscut că fundașul său este pe punctul de a semna cu City.
Ruben Dias, fundașul de la Benfica, semnează cu Manchester City
"Aproape sigur a fost ultimul lui meci aici. În fotbal nu se știe niciodată, totul se poate schimba în ultima secundă, dar nu cred că va fi cazul. E un jucător de care ne pare rău că ne despărțim.
Am și eu o parte din vină pentru plecarea sa, care are legătură cu eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor. E singurul cu o cotă ridicată din lot. Va fi un jucător bun", a spus Jesus, citat de As.
Jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat că toate detaliile au fost puse la punct, astfel că Manchester City va plăti 55 de milioane de euro pentru Ruben Dias, iar Benfica îl va primi și pe Nicolas Otamendi (32 de ani).
Dias urmează să efectueze astăzi vizita medicală și să semneze un contract valabil până în 2025 cu Manchester City.
Cine este Ruben Dias, următorul fundaș al lui Pep Guardiola de la Manchester City
Astfel, formația lui Pep Guardiola va realiza al doilea transfer important în centrul defensivei, după sosirea lui Nathan Ake, de la Bournemouth, pentru 45 de milioane de euro. "Cetățenii" îi mai au la dispoziție și pe John Stones, Aymeric Laporte și Eric Garcia.
Ruben Dias este un produs al academiei celor de la Benfica, formație pentru care a evoluat la toate grupele de juniori. În 2017, fundașul a fost promovat la prima echipă, strângând 137 de meciuri, 12 goluri și 6 pase decisive.
În ultimii doi ani, Dias a fost un titular obișnuit și în naționala Portugaliei, alături de care a câștigat Liga Națiunilor și a acumulat 19 partide.
Cu Benfica, fundașul a câștigat un titlu de campion și o Supercupă a Portugaliei.
Etichete: manchester city , pep guardiola , benfica , jorge jesus , ruben dias
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...