"Mai vrea Cristiano Ronaldo să continue la Manchester United?" Răspunsul sincer oferit de antrenorul "diavolilor"
articol scris de Digi Sport11.03.2022, 19:52
Cristiano Ronaldo (37 de ani) s-a accidentat cu puțin timp înainte de derby-ul cu Manchester City, pierdut categoric de "diavolii roșii", scor 1-4.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După ce a aflat că nu va fi în lot, Ronaldo a plecat în Portugalia, acolo unde a stat câteva zile. Asta a alimentat zvonurile conform cărora lusitanul nu ar fi fericit la Manchester United și ar urma să plece la finalul sezonului actual.
Ralf Rangnick, întrebat de viitorul lui Cristiano Ronaldo la Manchester United
La conferința de presă premergătoare meciului cu Tottenham, unde Ronaldo este așteptat să revină pe teren, Ralf Rangnick (63 de ani) a fost întrebat dacă atacantul vrea să rămână sau nu pe Old Trafford. Antrenorul lui Manchester United a evitat să ofere un răspuns concret.
"Ei bine, nu știu, eu nu l-am întrebat dacă e sau nu fericit la acest club. Pentru mine, e important doar să fie pregătit fizic din nou, iar ieri a revenit la antrenamente.
Nu știam de plecarea lui în Portugalia, n-are rost să mă uit la ce s-a întâmplat acum câteva zile în urmă. Pentru mine, important e ce se întâmplă azi și mâine. Nu mai are rost să vorbesc din nou despre asta", a explicat Rangnick, conform Stretty News.
Cristiano Ronaldo s-a urcat direct în avion după ce Rangnick i-a spus că e rezervă
Înainte de meciul cu Manchester City, se știa că atacantul portughez încă nu e refăcut după o accidentare ușoară la o coapsă, însă el a insistat că este gata de meci. Cu toate acestea, medicii lui Manchester United i-au spus antrenorului Ralf Rangnick că nu este așa.
Germanul i-a propus că îl va introduce pe parcursul jocului, dar Ronaldo nu a vrut să audă de așa ceva, așa că a zburat direct în Portugalia.
Motivul pentru care a făcut-o a fost acela că în țara sa natală e mai cald și se va putea recupera mai repede. În plus, el are acasă tehnologia necesară care îi accelerează refacerea.
"Trebuie să cred ce-mi spune departamentul medical. Doctorul a venit vineri dimineață la mine, chiar înainte de antrenament, și mi-a spus că Ronaldo are niște problemele la șold.
La fel s-a întâmplat și sâmbătă, iar ca urmare a acestor probleme, nu a putut să fie în lot la meciul cu City", a spus Ralf Rangnick, conform SkySports.
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united , ralf rangnick
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...